Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a demisionat din funcţie, în locul său fiind numit preşedinte interimar Marcel Ciolacu, liderul Camerei Deputaților.
"Mulţumesc atât în numele meu dar şi în numele colegilor toţi membrilor CEx, doamnei Viorica Dăncilă, fostul nostru preşedinte. Aş vrea, înainte de toate, să vă spun că este pentru prima dată când eu am participat la un CEx în care toţi liderii şi-au spus opinia şi aşa a fost condusă şedinţa de domna Dăncilă, să audă părerea tuturor.
Un CEx matur, în care au fost discuţii pe fond, nu de formă. Cu toţii ne-am asumat multiplele greşeli pe care le-am făcut şi am ajuns la concluzia că trebuie o resetare a partidului şi nu făcut un măcel sau cum se aştepta, ca până acum, să pice capete. Nu a picat niciun cap astăzi şi iată şi o premieră pentru PSD: fostul lider se regăseşte în conducerea partidului, ca şi preşedinte la doamne. Acolo unde doamna Dăncilă a fost preşedinte şi apoi premier", a declarat Marcel Ciolacu după ședința CEx.