Marcel Ciolacu a reacționat, joi, la decizia Curții Constituționale, de renumărare a tuturor celor peste nouă milioane de voturi primite de candidați în turul întâi prezidențial.
Ciolacu a făcut declarațiile înainte de a se duce la ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, CSAT.
Ședința a fost convocată pentru analiza riscurilor la adresa securității naționale, generate de "acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral", după cum a comunicat Administrația Prezidențială.
"Eu am venit după închiderea urnelor în fața dvs, am anunțat că îi felicit pe cei doi intrați în turul doi și am spus că PSD nu va face nicio solicitare la BEC, de renumărare a voturilor. Eu știu că sunt doi candidați în turul 2 prezidențial, cărora le-am urat succes. Pe doamna Lasconi chiar am sunat-o și am felicitat-o. Din punctul meu de vedere, cele mai importante sunt alegerile de duminică (1 decembrie, scrutinul parlamentar, n.r.)
Eu, personal, am greșit. Îmi asum acest lucru, n-am nici cea mai mică problemă. Dar duminică nu mai este vorba despre Marcel Ciolacu. Nu mai este vorba despre cineva anume, este vorba despre viitorul nostru, al tuturor.
Este vorba despre România și stabilitatea și direcția democratică a României, nimic altceva. În rest, niciodată n-am comentat o decizie a unui magistrat sau a Curții Constituționale. Nu este treaba mea și nu comentez. Eu vă repet, i-am felicitat pe cei care sunt în turul doi, pe unul (Lasconi, n.r.) în mod direct, pentru că-i știam numărul de telefon", a spus prim-ministrul.
El a precizat că s-a informat dacă poate participa la ședința de joi a CSAT, în contextul în care a candidat la prezidențiale. Potrivit lui Ciolacu, secretarul CSAT l-a informat că poate participa, întrucât nu mai candidează în turul doi prezidențial.
Marcel Ciolacu: "Nu sunt de acord să se interzică TikTok în România"
De asemenea, Marcel Ciolacu a menționat, răspunzând unei întrebări, că își menține opinia că rețeaua TikTok și aplicația care permite accesarea ei nu trebuie interzise în România.
El a făcut această afirmație în contextul în care vicepreședintele ANCOM, Pavel Popescu, a cerut suspendarea TikTok în țara noastră "până la finalizarea anchetei instituțiilor statului cu privire la manipularea procesului electoral" în turul întâi prezidențial.
"Eu îmi mențin răspunsul. Eu am crescut și am trăit pe timpul comunismului. Nu sunt de acord să se interzică nimic. Îl interzicem în România. Ce facem cu cel din Marea Britanie? Ce facem cu cel din Franța? Deci, intrăm într-o zonă care mie mi se pare că este mult prea periculoasă pentru democrație. Eu nu voi fi de acord cu un astfel de demers niciodată", a spus premierul.
El a mai spus că, în perspectiva scrutinului de duminică, formațiunea sa își propune să obțină "cel mai bun scor".