Pe 1 Iunie, premierul Marcel Ciolacu a fost înconjurat de zeci de copii, pe care i-a primit la Palatul Victoria.
"M-am bucurat să fiu astăzi ghidul copiilor prin Palatul Victoria! M-a impresionat interesul lor față de activitatea de aici, de la Guvern.
Și, pentru a le da o mână de ajutor, le-am oferit cartea colegului nostru Robert Cazanciuc "Constituția pentru copii și tineri ....de toate vârstele".
La mulți ani, dragi copii! Să vă păstrați curiozitatea, să învățați, să experimentați, să vă cunoașteți și să vă apărați drepturile pentru a alege drumul bun în viață!", a scris premierul Marcel Ciolacu, pe Facebook.