Premierul Marcel Ciolacu se arată nemulțumit de situația de la Jocurile Olimpice 2024, după cazul româncei căreia i s-a retras medalia, şi spune că a decis să nu participe la ceremonia de închidere de la Paris.
Am decis să nu particip la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris, după situația scandaloasă de la gimnastică,...
Publicată de Marcel Ciolacu pe Marţi, 6 august 2024
„Am decis să nu particip la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris, după situația scandaloasă de la gimnastică, unde sportivele noastre au fost tratate într-un mod absolut dezonorant. Să retragi o medalie obținută pe muncă cinstită pe baza unei contestații, pe care nici antrenorii și nici tehnicienii de top nu o înțeleg, este total inacceptabil!
Este inadmisibil ca, într-o competiție de asemenea anvergură, care promovează valori precum respectul, înțelegerea și excelența, o copilă care își câștigase onest medalia să fie privată cu brutalitate de rezultatul muncii sale de patru ani! Eu nu am putut să îi privesc lacrimile și să accept cu seninătate că așa ceva este perfect normal!
Iar faptul că sute de milioane de telespectatori din întreaga lume au rămas, ca și noi românii, efectiv șocați de această scenă teribilă, arată că undeva, în sistemul de organizare a acestei competiții, ceva este în neregulă.
Îmi amintesc foarte bine cum, în comunism, rușii ne furau la Olimpiade, iar noi încercam să ne certăm cu ei fără a avea mari șanse de câștig.
Eu nu vreau să mă cert astăzi cu nimeni, ci doar aleg să protestez prin gestul meu față de o nedreptate flagrantă la adresa unor românce care și-au probat din plin valoarea!
Sabrina și Ana Maria, aveți alături o întreagă națiune pentru care munca și lacrimile voastre sunt mai de preț decât orice medalie, indiferent din ce metal prețios ar fi!
Și vă asigur că statul român vă va trata, inclusiv în ceea ce privește premiile, ca pe niște medaliate olimpice. Pentru ca asta sunteți pentru noi toți!”, a scris premierul Marcel Ciolacu, marţi, pe pagina de Facebook.
România a pierdut medalia de bronz la gimnastică la JO, după contestația SUA
Reacţia lui Marcel Ciolacu vine după ce Camelia Voinea, mama și antrenoarea gimnastei Sabrina Maneca Voinea, a anunțat retragerea acesteia din gimnastică, după ce România a pierdut medalia de bronz la sol, la Jocurile Olimpice 2024 din Paris, în urma unei constestații făcute de echipa SUA.
România a încheiat, luni, participarea în competiţiile de gimnastică artistică de la Jocurile Olimpice fără medalie.
În finala de la sol, Sabrina Maneca Voinea s-a clasat pe locul 5, iar Ana Maria Bărbosu pe poziţia a 4-a, cu aceeaşi notă - 13.700. Pentru câteva minute a avut medalie de bronz, dar americanii au făcut contestaţie la nota lui Jordan Chiles, care a trecut pe 3, cu 13.766.
Sabrina Maneca Voinea a fost notată iniţial cu 13.700 pentru exerciţiul de la sol, dar antrenorii au depus contestaţie, însă nu s-a modificat nota, încheind pe locul 5. La rândul său, Ana Maria Bărbosu a încheiat pe 4, cu 13.700. Pentru câteva minute a avut medalie de bronz, dar americanii au făcut contestaţie la nota lui Jordan Chiles, care a trecut pe 3, cu 13.766.
Medalia de aur a revenit gimnastei Rebeca Andrade (Brazilia, 14.166), urmată de Simone Biles (SUA, 14.133). În finala de la sol au participat 9 gimnaste, după ce în calificări Ana Maria Bărbosu şi Rina Kishi (Japonia) au avut aceeaşi notă – 13.600 şi nu au putut fi departajate.
Tot luni, la bârnă, Sabrina Maneca Voinea a fost pe locul 8, după ce a căzut de două ori de pe aparat.