Antena 3 CNN Actualitate MApN a găsit bucăţi de dronă în apropierea localităţii Periprava. Acestea ar fi de la atacurile din iulie ale Rusiei în Ucraina

MApN a găsit bucăţi de dronă în apropierea localităţii Periprava. Acestea ar fi de la atacurile din iulie ale Rusiei în Ucraina

M.N.
1 minut de citit Publicat la 16:08 20 Aug 2024 Modificat la 16:08 20 Aug 2024
drona antena 3 cnn
Fragmente de dronă, ridicate din apropierea localităţii tulcene Periprava. Sursa foto: Antena 3 CNN

Ministerul Apărării a anunţat, marţi, că mai multe bucăţi de dronă au fost ridicate din apropierea localităţii tulcene Periprava, iar acestea ar proveni de la atacurile făcute luna trecută de Rusia asupra unor obiective din Ucraina.

Ministerul Apărării Naţionale a prcizat că au continuat acţiunile de căutare a unor eventuale fragmente de drone căzute, la finalul lunii iulie, pe malul românesc al Dunării, ca urmare a atacurilor executate de forţele ruse asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina.

„Echipe formate din specialişti ai MApN şi ai altor instituţii din Sistemul Naţional de Apărare au efectuat cercetări marţi, 20 august, într-o zonă din apropierea localităţii Periprava, judeţul Tulcea, semnalată ca posibilă zonă de incidenţă a unor elemente de dronă. 

Echipa de investigaţie a ridicat probele de la faţa locului, pentru expertizarea acestora, conform procedurilor legale. 

Locaţia se află într-o zonă mlăştinoasă, în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură”, au transmis reprezentanţii Ministerului Apărării. 

Ei au menţionat că informează structurile aliate cu privire la aceste situaţii. 

„Ministerul Apărării Naţionale a informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.

Reiterăm, de asemenea, mesajul ferm de condamnare a atacurilor executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”, a mai precizat sursa citată.

×
x close