Apelul lansat de site-ul Antena3.ro
nu a rămas fără ecou, aşa că astăzi vă prezentăm reacţiile câtorva dintre
cititorii noştri cu privire la curajul de a-ţi interna copilul într-un spital
românesc. Din păcate, nu am primit mesaje care să cuprindă cuvinte de laudă la
adresa condiţiilor de spital. Ne dorim totuşi ca, într-un viitor cât mai
apropiat, să se schimbe ceva şi să beneficiem de alte servicii în unităţile
medicale româneşti.
Am primit noi reacţii legate de Spitalul Marie
S.Curie, dar şi despre Spitalul Victor Babeş. Schengen ne povesteşte: ?Experienţele mele în ceea ce priveşte
spitalele de copii sunt foarte diverse: de la banalele răceli agravate ca
urmare a tratamentului greşit prescris de medicul de familie, până la
enterocolite.? Chiar şi pentru o simplă răceală, povesteşte cititoarea noastră,
radiografia pulmonară este inerentă, fără să se ţină cont de consecinţele
acestui gen de proceduri efectuate de două-trei ori, la intervale mai mici de
trei luni. ?Este cazul Spitalului Budimex (Marie Curie ? n.red), la care ori de
câte ori mi-am dus copiii la camera de gardă, inevitabil au fost supuşi
radiografiilor. Motivaţia? Doctorii nu au certitudinea că boala copilului nu
este destul de gravă, în funcţie de rezultatul radiografiei urmând a prescrie tratamentul. Dar atunci medicii de familie cum pot prescrie tratamente şi fără
radiografii??, se întreabă retoric cititoarea.
?Mizeria este la ordinea zilei, în special în
singura toaletă care deserveşte întreg etajul, care include şi o baie turcească
ce se înfunda permanent.? La Spitalul Victor Babeş, internată alături de
copilul în vârstă de doi ani cu diagnosticul de enterocolită, a fost nevoită să
suporte o căldura de nedescris şi un aer sufocant într-o rezervă, ce-i drept,
curată. ?Toate geamurile de la pavilionul respectiv au fost proiectate să
permită deschiderea ferestrei doar pentru 10 cm (sistem oscilobatant), cică să
nu cumva să cadă vreun copil pe fereastră. (...) În luna august, mori efectiv
de cald. (...) Am stat trei zile internată cu copilul acolo, răstimp în care în
afara unor antibiotice administrate intravenos, nu i-au dat nimic altceva
copilului. În ziua în care m-am externat, copilul a vomitat de trei ori. I-am
spus asistentei că nu mă pot externa cu el în halul ăsta, iar ea mi-a zis că,
dacă e ceva, pot să ma întorc...?
Adrian
Acatrini, din Bucureşti, vorbeşte tot despre Budimex.
?În decembrie 2007, copilul meu, care avea la acea vreme un an şi 5 luni, a
suferit o convulsie febrilă.? Salvarea, care a venit foarte repede, în cinci
minute de la apel, i-a trasportat la Spitalul Marie Curie. ?Totul bine şi
frumos la camera de gardă, chiar modern, dar totul s-a terminat în salon. Înghesuială,
un pat liliputan în care să doarmă şi copilul şi soţia.? Diagnosticul:
inflamare a amigdalelor, care a generat convulsii. ?După aceea, începem să aflăm
de ce suferă copiii din salon şi ne-am îngrozit. Laolaltă copii care suferă de
enterocolite, inflamare amigdale, alţii fără diagnostic. După două zile, ne dau
copilul acasă, clinic sănătos, deşi febra nu îi scădea. Cerem explicaţii, ni se
spune că va ceda la tratament prescris.? Ajunşi acasă, febra nu cedează, ba mai
mult, atinge cote alarmante, iar părinţii iau noi măsuri. La Institutul Alfred
Rusescu (care, spune cititorul, ?într-adevăr nu este foarte modern, dar este
foarte curat şi oamenii sunt excelenţi?), copilul face a doua convulsie.
?Diagnostic? ENTEROCOLITĂ. Duceţi-vă dragi părinţi la Budimex ca să internaţi
copilul de popularul ?roşu în gât? şi să îl externaţi cu Doamne ştie ce altă
problemă.?
Din Brăila, Mădălina Drăghia ne spune că aici nici măcar nu există un spital
doar pentru copii. S-a internat alături de copilul în vârstă de doar două luni,
cu diagnosticul de bronhopneumonie, la Spitalul Judeţean Brăila. La secţia
pentru copii, se înghesuie ?toate bolile posibile?. ?Mămicile dorm în cameră cu
copii pe scaune, sau lângă copil într-un pătuţ pentru bebeluşi. Cică există o
camera în care pot să se odihnească mămicile, dar cum să pleci de lângă copilul
tău???? După două nopţi nedormite, ?am dat telefoane şi m-au mutat într-o
rezervă în care aveam şi eu un pat, dar condiţiile erau dezastruoase: prin pereţi
se vedea cărămida, patul vai de capul lui, toaleta era la comun, groaznică,mi-era
tare frică să mă duc! (...) Mi-au chinuit copilul cu branula şi nici măcar nu
le păsa, iar medicii veneau, îl consultau şi plecau, nu îmi dădeau nici o explicaţie pe motiv că aveam doar 20 de ani!
(...)După patru zile de nemâncat, de nesomn, de plâns, am cedat, mi s-a făcut rău
şi abia i-am convins să vină mama mea să
stea cu băiatul (...) Greu, tare greu!!! Nu vreau să mă mai duc acolo
vreodată!!!?
Şi la Iaşi, copiilor li se oferă servicii
minime. Marinela se întreabă de
ce se spune că tratamentul copiilor e gratuit în România, mai clar, de ce
plătim asigurări. ?Fata mea în vârstă de 11 ani a fost suspectă de o formaţiune
tumorală. Era necesară efectuarea unui RMN, dar Spitalul de Copii din Iaşi nu
consideră că e o urgenţă, aşa că mi s-a sugerat că analize mai sofisticate se
efectuează doar pe banii mei. În cazul în care nu îi ai, îţi priveşti copilul
cum se stinge?! Categoric nici unul dintre medici, şi au fost măcar zece, nu a
considerat anormal să primească plicul cu bani, deşi timp de patru luni nu au putut să pună un diagnostic.?
Pe banii familiei, s-au făcut teste pentru
tumori, osteomielită, TBC osos, patru RMN şi multe alte analize... ?La unul
dintre RMN-uri, medicul nici nu a considerat că e necesar să elimine metalul de
pe noi. Am fost îngrozită la gândul că puiul meu poate avea o boală cumplită,
iar ei habar nu aveau ce, pentru că era ceva atipic ca manifestare. Mă
trimiteau la biopsie doar pentru că nu ştiau unde să mă mai trimită şi mulţumesc
cerului că tot medicul meu de familie a Ťsimţitť într-un final ce e... un banal
virus.?
?Stau şi ascult uimită cum marele Nicolăescu
inaugurează cea mai modernă bucătărie în spitalul de copii. (...) Ar trebui să
mergeţi într-o zi de luni la Spitalul de Copii din Iaşi să vedeţi copii
desfiguraţi de durere, să vedeţi nepăsare totală, luaţi un copil de mână să
vedeţi prin ce puteţi trece... să vedeţi cum stau la uşă pentru analize la ora
7, iar asistentele neclintite îşi beau cafeaua (au dreptul la acea cafea, dar
nu când un copil se clatină de durere la uşa lor). Tare mi-aş dori ca Nicolăescu
să guste din mâncarea copiilor gătita în oale noi sau vechi, la alegere, dar într-o
vizită neanunţată, ca să nu găsească friptura aburindă, acolo la geam lângă feţişoarele
triste ale copiilor.?
?Nu, nu
mi-aş lăsa copilul singur în spitalele din România, şi mă rog din tot
sufletul ca nici un copil să nu fie nevoit să ajungă acolo?, conchide
cititoarea noastră. Cât despre o vizită neanunţată a oficialilor într-un spital
de copii, slabe şanse, am putea spune.
Din mesajele primite pe adresa redacţiei, transpare totuşi o rază de speranţă: se poate schimba ceva în
sistemul medical din România, iar generaţia următoare va beneficia de altfel de servicii. De şansa de a privi spitalul altfel decât o soluţie extremă, disperată. Aşteptăm în
continuare pe adresa [email protected]
povestea ta şi a copilului tău în spitalele din România.
UPDATE. DREPTUL LA REPLICĂ: Am primit pe adresa mai sus menţionată şi mesaje de susţinere pentru medicii pediatri de la Spitalul Marie S.Curie. Flori Deaconeasa, din Bucureşti, relatează: ?Vara trecută, am fost trimisă de urgenţă cu fetiţa mea la Spitalul Marie S.Curie, pentru investigaţii suplimentare, iniţial s-a crezut a fi o apendicită acută, am avut norocul şi şansa de a o întâlni pe D-na Dr. Niculina Bratu, şefa secţiei de chirurgie pediatrică, un om deosebit cu un suflet foarte mare. Tocmai fusese mediatizat cazul tinerei mămici moarte în incidentul cu acel lift stricat, nu vă pot descrie frica pe care am trăit-o până să o întâlnim pe d-na doctor.?
Din păcate, cititoarea noastră confirmă, o dată în plus, că spitalul nu oferă condiţii normale pentru pacienţi: ?Într-adevăr, este multă mizerie (imi spuneau doamnele infirmiere că nu au cu ce face curat), dar modul în care a fost tratată fetiţa mea m-a făcut să cred că există şi oameni extraordinari. Fără a cunoaşte pe cineva în acel spital, am fost duse iniţial într-o cameră unde erau copii operaţi, era un salon cu fetiţe de 14-15 ani; în momentul în care ne-a văzut d-na Barbu, am fost mutate într-o rezervă unde fetiţa mea a dormit în pătuţ de copii, iar eu într-un pat de adult. Modul în care s-au purtat şi asistentele (la modul cel mai frumos) m-a făcut să îmi schimb total părerea despre ce anume se vehiculează în presă.?
Ella Moroiu, Antena3.ro
