A fi bolnav în România costă mult. Dacă ai
dare de mână, nici o problemă: clinicile particulare îţi stau la dispoziţie 24
de ore din 24, cu servicii de top. Dacă eşti însă un om obişnuit, sau mai rău ?
sărac ?, nu ai de ales şi îţi încerci norocul la spital. Desigur, asta nu
înseamnă că eşti tratat neapărat gratuit. Sau că eşti tratat. În cel mai rău
caz, de la spital iei ca suvenir un virus nou, de la tovarăşii de suferinţă din
sala de aşteptare. Totul se amplifică exponenţial când pacientul este
copilul tău. Nimic nu se compară cu
sănătatea copilului, ai prefera să fii tu bolnav decât să citeşti suferinţa în
ochii micuţului. Când totuşi nenorocirea se întâmplă, părinţii iau în
considerare vizita la spital ca ultimă soluţie. Condiţiile precare, ca să nu
spunem inumane, sunt principalul motiv. Instituţiile sanitare se confruntă
etern cu problema bugetelor, niciodată satisfăcătoare pentru necesităţi
elementare.
Antena3.ro
te invită să vorbeşti deschis despre suferinţele copilului tău într-un sistem
de sănătate la fel de suferind. La adresa
[email protected], aşteptăm mărturii şi comentarii asupra
acestui subiect delicat.
Despre condiţiile pe care le oferă o rezervă
dintr-un spital de copii se vorbeşte pe la colţuri. Cel mai rău arată unităţile
din provincie: igrasie, gândaci, geamuri care nu se mai închid de vechi ce
sunt, vopseaua scorojită pe pereţi, uşi lipsă la toalete, iar lista poate
continua. Situaţia nu este cu mult mai bună în Bucureşti. În saloane se
înghesuie copii cu diferite boli contagioase, astfel ca viruşii să poată
circula liberi şi nestingheriţi, însoţitorul (sau mai degrabă însoţitoarea)
este condamnat să doarmă pe un scaun sau, în cel mai bun caz, în pat cu copilul
epuizat de boală. Asta dacă în patul respectiv nu dorm deja doi sau trei copii.
O idee fixă menţinută de spitalele pentru
copii este că aceştia nu pot fi însoţiţi decât de mame sau de alte rude
apropiate, neapărat de sex feminin. Regula este valabilă în majoritatea
unităţilor pentru copii, chiar dacă sunt invocate cazurile de forţă majoră. În
locul taţilor sunt preferate bunicile sau mătuşile, chiar dacă sunt cazuri în
care bărbatul este în concediu pentru îngrijirea copilului.
Ori se
internează mama cu copilul, ori nu internăm deloc copilul!
Relatările făcute reporterilor sunt făcute, de
cele mai multe ori, sub rezerva anonimatului. ?Nu pot să divulg mai multe
informaţii, pentru că am găsit un medic foarte bun, care le tratează pe
fetiţele mele de câte ori avem probleme grave ce necesită internarea, aşa că nu
vreau să-mi stric relaţiile în spital?, spune o mămică. Cei mai mulţi pot
înţelege şi accepta aceste argumente. Aşa că mărturiile de dincolo de camera de
gardă sunt puţine şi greu de verificat. Totuşi, aşa cum puteţi urmări în
continuare, câteva mămici au lăsat temerile deoparte şi au povestit pentru
Antena3.ro
cam ce înseamnă să ai un copil lovit de boală, în România.
În luna martie, Mihaela Andreescu, din
Bucureşti, a fost nevoită să stea cu copilul bolnav de scarlatină în spital,
deşi ea însăşi era bolnavă şi avea nevoie de repaos şi odihnă. La Spitalul
Victor Babeş, ?Soţul meu a
cerut insistent să se interneze pentru că eu nu eram în stare, dar răspunsul a
fost sec: ŤAici e spital de mame! Ori se internează mama cu copilul, ori nu
internăm deloc copilul!ť Adică nu conta cât de grav este bolnav, sănătatea
copilului e condiţionată de prezenţa mamei...?
Până la camera de gardă, spune Mihaela, ?ca să
îţi consulte copilul, aştepţi la coadă afară, în curtea spitalului, pentru că
nu există decât un hol minuscul înainte de camera de gardă?, unde se înghesuie
laolaltă părinţi şi copii. ?Cu copilul bolnav, am stat în faţa spitalului cam o
oră ca să-i vină rândul la consultaţie.? Ce a urmat? ?A fost cumplit pentru
mine în primele zile să mă ocup de copil când aveam febră foarte mare şi frisoane.?
În saloanele mici, se înghesuie şase paturi. ?Nu există pătuţuri de copii.
Există doar paturi de adulţi, în care părintele doarme înghesuit cu copilul
bolnav. Ca o regulă nescrisă, cel puţin în prima noapte dormi pe un pat pliant.?
Desigur, împreună cu copilul.
?În salonul de scarlatină în care am fost
repartizaţi erau şi copii cu alt gen de probleme ? puroi in gât etc. Timp de 12
zile, în salon nu s-a făcut nicio dezinfecţie, deşi curăţenie se făcea zilnic,
se mătura şi se spăla pe jos şi băile se dezinfectau.? Cele 12 zile de coşmar,
mai povesteşte Mihaela, s-au condimentat cu renovarea etajului, bormaşini,
faianţe, gresii sparte, tot tacâmul. ?Salonul nostru arăta bine, renovat,
faianţat şi cu tv.? Păcat că hoardele de gândaci deranjaţi de reamenajări s-au
mutat în saloanele locuite, invadând pereţi, paturi,
mâncare.
Despre personalul medical, Mihaela are doar
cuvinte de laudă. Condiţiile însă, spun majoritatea părinţilor trecuţi prin
saloane, sunt rodul unei indiferenţe crunte.
La
Budimex, timpul s-a oprit în loc
Gabriela Singureanu a cunoscut condiţiile din
spitalul
Marie Sklodowska Curie,
fostul
Budimex. Atinsă de
enterocolită, fetiţa ei a avut nevoie de tratament de specialitate. Iată
relatarea tinerei mame:
?În Budimex lucrurile par să arate exact la
fel ca acum douăzeci de ani, desenele s-au mai schimbat puţin şi au tentă mai
occidentală, însă decorul pare a se deteriora continuu (pe secţia de boli
gastro, cel puţin). Bineînţeles, încă există aceleaşi paravane de sticlă prin
care poţi vedea şi suferinţa altor copii, de parcă nu e de ajuns propriul
necaz. Colac peste pupază, din lipsă de spaţiu, te trezeşti cu bolnavi de
pneumonie pe secţia de gastro, aşa că scapi de o problema şi dai de alta. Pentru
mame, condiţiile sunt minime: pentru somn, există varianta unui scaun lângă
patul copilului (ca un fel de pedeapsă). Dacă ai noroc şi patul e puţin mai
mare, poţi încerca să dormi lângă copil, atât cât poţi.
Condiţiile precare sunt speculate de cei de la
CMU Unirea,care îţi cer 70 de euro pentru un pat (!!!) într-una din rezervele
lor, ceea ce mie una mi se pare enorm. În hoteluri cu multe stele primeşti mai
mult decât un pat, pentru 70 de euro.
Nu pot reproşa nimic medicilor, dimpotrivă. Devotamentul
lor este de admirat, pe cât sunt de proaste condiţiile, pe atât îşi dau silinţa
în ceea ce fac. Ca peste tot, oamenii sunt oameni şi nu este exclus să dai şi
peste specimene plictisite, dar impresia mea generală este una bună la acest
capitol.?
Părinţii
nu merită să afle diagnosticul
La
Galaţi,
aceeaşi poveste. Mihaela Paraschiv povesteşte pentru
Antena3.ro
despre
Spitalul de Copii din
localitate. ?S-au făcut îmbunătăţiri în ceea ce priveşte mobilierul, însă
degeaba, ce e mai important în ce priveşte confortul, adică PATURILE, au rămas
aceleaşi! Stai internată cu copilul, el doarme în pătuţ de copil mic şi tu
dormi... pe scaun. Nu toate paturile sunt aşa, există şi paturi normale, dar e
suficient să nimereşti în cel mic, că nervii tăi sunt la pământ, oboseala îşi
spune cuvântul, de parcă nu e suficient stresul că ai copilul bolnav.?
La asta se adaugă trezirea la 6 dimineaţa, când
se aprinde lumina şi toată lumea trebuie să fie gata pentru o nouă zi, chiar
dacă ultima injecţie i-a fost administrată copilului la 12 noaptea şi între
timp nu s-a odihnit mai deloc. ?Abia ce aţipea, că la 7 altă înţepătură pentru
analizele de sânge, apoi vizita medicului, care nu se ştia la ce oră vine exact
şi nu trebuia să mai dormi, să nu te găsească în pat...?
În ce priveşte cadrele medicale, asistentele
sunt atente, chiar foarte atente, chiar şi când nu primesc nimic în schimb. Ce
nu mi s-a părut normal, în schimb, era faptul că nu ofereau absolut nici o
informaţie în legătură cu foaia de observaţie. Era noapte, copilul era foarte
agitat şi îi era rău, iar eu nu ştiam nici măcar cu ce diagnostic e internat. Asistenta
nu are voie să spună, pe motiv că va detaliile le dă medicul. Iar medicul nu
oferă multe informaţii: e grăbit, are atâţia pacienţi care-l aşteaptă, dar te
invită la cabinetul său particular ca să-ţi spună tot ce ai nevoie să ştii...?
Mulsul
pe coridor, în văzul tuturor, în picioare
Dincolo de situaţiile prezentate mai sus, mai
există o categorie specială, a prematurilor şi a mamelor de prematuri. La
Maternitatea din Arad, ca şi la alte
maternităţi din ţară, condiţiile sunt dure. În primul rând, nu se ţine cont că
amestecul mamelor de copii născuţi la termen cu cele de prematuri sau, şi mai
rău, cu mamele care nasc copii morţi, este devastator pentru cele din urmă.
Impactul psihologic este un amănunt nesemnificativ în ochii celor care susţin
că se preocupă de binele mamei şi al copilului. Cristina Moisescu a născut un
băieţel înainte de termen, la Maternitatea din Arad. Prematurii rămân în spital
o perioadă de până la două luni, exact cât trebuie ca să ajungă la greutatea
unui prunc născut la termen. Mama rămâne de asemenea internată. Pentru că un
prematur nu poate fi alăptat direct, ea trebuie să mulgă laptele preţios de
circa şapte ori pe zi, pe coridor, în văzul tuturor, eventual în picioare.
?Trei zile în spital?, spune Cristina, ?te obosesc. Trei săptămâni te
înnebunesc. La secţia de septic, unde am fost repartizată, majoritatea femeilor
internate sunt de etnie rromă. Porecla secţiei era ?Mica Brazilie?. Aici, 40-50
de femei beneficiază de trei toalete şi un singur duş. Femeia de serviciu nu
lucrează duminica.?
?O altă problemă pe care am observat-o este
că, la o naştere naturală, în sală nu este prezentă o persoană de la neonatologie,
astfel că, în primele cinci minute de la naştere, moaşa se ocupă şi de copil. Asistentele
de la neonatologie merg doar la cezariene.?
?Nu mai pun la socoteală saloanele amărâte cu
pereţii vai şi amar, dar măcar de ar fi fost mai multe toalete şi duşuri! Nici
nu vreau să-mi aduc aminte de toaletă. Dar mulsul pe coridor, în văzul tuturor,
e top 1... Plângeam de nervi şi oboseală pe coridor, dormeam câte patru ore pe
noapte... Mâncarea din spital e insuficientă şi prost gândită pentru mame care
alăptează. Varză, fasole... Erau oale pentru personal şi oale pentru paciente:
în primele pulpele, în celelalte gâturile şi spinările de pui. Cum altfel să se
împartă mâncarea??
Definiţia Organizaţiei Mondiale a sănătăţii
este: ?Sănătatea este acea stare perfectă de bine în care se găseşte un individ
din punct de vedere organic, spiritual şi social.? O fiinţă la început de drum
are nevoie de tot sprijinul posibil pentru a creşte frumos, pentru a deveni
OM, pentru a construi la rândul lui o
familie şi o viaţă decentă. În majoritatea spitalelor din România, sănătatea
fizică, mentală, emoţională şi spirituală a copilului tău nu are decât de
suferit.
Antena3.ro
îţi propune un exerciţiu de sinceritate şi te invită să vorbeşti deschis despre
suferinţele copilului tău într-un sistem de sănătate la fel de suferind.
Trimite-ne comentariul sau povestea ta la adresa
[email protected].
CITITORII ANTENA3.RO RĂSPUND LA APELUL NOSTRU
Ella Moroiu, Antena3.ro