Antena 3 CNN Actualitate Mama medicului anti-vaccinist Răzvan Constantinescu a murit de COVID. "O doamnă a vizitat-o în creierul munților și i-a dat mizeria"

Mama medicului anti-vaccinist Răzvan Constantinescu a murit de COVID. "O doamnă a vizitat-o în creierul munților și i-a dat mizeria"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 18:50 23 Oct 2021 Modificat la 20:36 23 Oct 2021
medic razvan constantinescu iasi antivaccinist
Mama medicului anti-vaccinist Răzvan Constantinescu a murit de COVID. "O doamnă a vizitat-o în creierul munților și i-a dat mizeria" Sursa foto: Agerpres

"Pentru fiecare, la un moment dat, vine ziua aceea...", a scris pe pagina de Facebook medicul ieşean, cunoscut ca un contestatar al vaccinurilor.

În urmă cu câteva zile, medicul scria tot pe pagina de socializare că mama sa este infectată cu virusul Sars CoV-2 şi este, de două săptămâni, "între viață și moarte".

Dr. Constantinescu: "O doamnă vaccinată a vizitat-o pe mama în creierul munților și i-a dat mizeria"

"O doamnă vaccinată a vizitat-o pe mama în creierul munților și i-a dat mizeria. De două săptămâni, suntem între viață și moarte (...)", a scris recent medicul.

Doctorul Răzvan Constantinescu susține că are încredere în știință.

În luna iunie, medicul Răzvan Constantinescu a fost cercetat disciplinar de Colegiul Medicilor după ce a negat pandemia.

Din cauza pozițiilor sale publice pe tema vaccinării, medicul Răzvan Constantinescu a fost suspendat, în luna iulie, de Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași.

Dr. Răzvan Constantinescu, primul medic sancționat că a negat pandemia COVID-19

Răzvan Constantinescu, medic primar în Medicina interna și Gastroenterologie la Institutul de Gastronterologie și Hepatologie din Iași este primul medic sancționat pentru declarațiile făcute în timpul pandemiei, prin care susținea că nu există virusul SARS-Cov-2.

Medicul a negat existența pandemiei de Coronavirus și descurajează vaccinarea anti-COVID.

Comisia de etica a Universității de Medicina din Iași a decis să-i dea un avertisment scris. Medicul este acuzat de promovarea de teorii neștiințifice despre pandemie, virus și vaccin.

×
x close