Antena 3 CNN Actualitate Închisoare cu executare pentru mama gemenilor care au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploiești

Închisoare cu executare pentru mama gemenilor care au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploiești

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 17:27 23 Feb 2023 Modificat la 17:27 23 Feb 2023
andreea mama copii cazuti etaj ploiesti 12 august 2021
Mama gemenilor de 2 ani căzuţi de la etajul 10 al unui bloc din Ploieşti, condamnare cu suspendare Sursa foto: Colaj Facebook/Antena 3 CNN

"Admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr. 1623 din data de 29 septembrie 2022 pronunţate de Judecătoria Ploieşti privind pe intimata-inculpată Vizu Andreea-Violeta, pe care o desfiinţează în parte, şi în rejudecare: Înlătură din sentinţă dispoziţiile privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi dispune executarea pedepsei de 3 ani închisoare în regim de detenţie (...). (...) dispune ca măsura de siguranţă constând în obligarea inculpatei Vizu Andreea Violeta la tratament medical să fie comunicată Administraţiei locului de deţinere.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate", se arată în decizia de joi a Curții de Apel Ploiești.

Decizia este definitivă.

Citiţi şi: Mama gemenilor din Ploiești, care au murit după ce au căzut de la etajul 10, decăzută din drepturile părintești

Anul trecut, Judecătoria Ploiești decisese ca mama gemenilor să fie condamnată la 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, cu un termen de supraveghere de 5 ani.

Conform informării de la vremea respectivă făcută de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, pe 11 august 2021, gemenii de 2 ani, fiind lăsați nesupravegheați de către mama lor, s-au urcat pe un corp de mobilier din apropierea ferestrei dormitorului și au căzut de la etajul 10 al blocului, murind.

×
x close