Antena 3 CNN Actualitate Mama eroului Laurenţiu Ghenoiu, la "Sinteza zilei": „Îmi doresc să faceţi parte din familia mea”

Mama eroului Laurenţiu Ghenoiu, la "Sinteza zilei": „Îmi doresc să faceţi parte din familia mea”

M.T.
<1 minut de citit Publicat la 22:15 11 Aug 2014 Modificat la 22:15 11 Aug 2014
aaa.jpg
Victoria Ghenoiu, mama unui tânăr de 19 ani ucis în timpul Revoluţiei din 1989, a fost invitata lui Mihai Gâdea la "Sinteza zilei" şi a explicat motivele care au determinat-o să se solidarizeze cu Antena 3.

„Am simţit nevoia să o fac pentru că e foarte mult haos în ţara asta, foarte multă ură, neînţelegere şi foarte multă hoţie”, a spus mama lui Laurenţiu Ghenoiu, tânărul care a avut parte de un sfârşit tragic în urmă cu 25 de ani.

Ca un semn al solidăritaţii cu Antena 3, Victoria Ghenoiu a oferit în dar drapelul care a acoperit trupul neînsufleţit al fiului său, deşi acesta este un obiect foarte important pentru ea.

„Acest drapel face parte din viaţa mea, dar şi dumneavoastră faceţi parte tot din viata mea şi din familia mea. Mă despart foarte greu de acest drapel”, a spus Victoria Ghenoiu.

„Am adus acest drapel, deşi face parte din viaţa mea, din familia mea, datorită dragostei pentru dumneavoastră şi pentru că îmi doresc din tot sufletul să faceţi parte din familia noastră”, a explicat femeia.

×
x close