Antena 3 CNN Actualitate Mama copilului de 2 ani din Botoșani, căzut de la etaj, își strigă durerea. ”Vă rog să fiţi umani cei care îmi doriţi să mă omor”

Mama copilului de 2 ani din Botoșani, căzut de la etaj, își strigă durerea. ”Vă rog să fiţi umani cei care îmi doriţi să mă omor”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:29 11 Feb 2022 Modificat la 13:39 11 Feb 2022
mama copil cazut botosani

Femeia face un apel către toţi cei care o consideră vinovată pentru ceea ce a păţit fiul ei, Carol.

Femeia a povestit cum s-a produs toată tragedia. În ziua accidentului se pregătea să iasă cu fiul ei afară, iar într-un moment de neatenţie, copilașul a mers la geam, pe care îl deschisese menajera.

”Vă rog să fiți umani în ceea ce scrieți voi presa și oamenii care îmi doriți să mă omor și voi oameni care nu știți. Sunt mamă, o mamă care am avut grijă de copilul meu în orice clipă, am chei la geamuri, am stat de el oricând.

O clipă de câteva secunde de neglijență, nu a mea, că eu numai am apucat să intru în bucătărie să iau geanta că eram pregătiți să plecăm afară la joacă, a unei femei ce face curățenie și a lăsat geamul deschis.

O clipă când a dispărut din spatele meu! Sunt mamăăă! Nu mai scrieți tâmpenii că nu mă scărpinam ....sau stăteam pe Facebook. Opriti-vă și fiți umani că avem nevoie să luptăm pentru copilul nostru. Vă rog opriti-vă că e inuman și nu mai pot. Rugați-vă pentru copilul meu și lăsați-mă să îmi duc lupta”, este mesajul disperat al femeii.

Copilul era acasă cu trei adulţi

Totul s-a întâmplat în timp ce copilul era acasă cu trei adulţi, iar mama sa făcea curăţenie în casă împreună cu o femeie.

Geamul la camea băieţelului era deschis, iar el s-a urcat pe un corp de mobilă și a împins plasa de protecție împotriva insectelor deschizând geamul.

Potrivit ISU Botoșani, când s-a produs evenimentul, în locuință se mai aflau trei adulți.

"Într-un moment de neatenție, băiețelul a ajuns pe pervazul geamului, după ce s-au urcat pe un corp de mobilă și s-a sprijinit în plasa de protecție împotriva insectelor, care s-a deschis. 

Micuțul a căzut în gol de la aproximativ șase metri înălțime", susțin pompierii de la ISU Botoşani.

Copilul a fost preluat de un echipaj de terapie intensiva mobilă SMURD și transportat la Spitalul de Pediatrie din Botoșani pentru evaluare, iar aum este internat la Terapie intensivă.

×
Etichete: Botoșani copil
x close