Comisia de malpraxis ar urma să judece acele cazuri în care există suspiciunea că un medic a greşit. Conform proiectului Ministerului Sănătăţii, va fi desemnat un expert care va analiza situaţia şi va spune dacă este sau nu vorba de malpraxis. Dacă se va dovedi că s-a produs o greşeală, comisia va stabili şi despăgubiri pentru pacient sau pentru familia acestuia.
În acest moment, proiectul prevede că expertiza trebuie plătită de firma la care medicul are încheiată poliţă de malpraxis. Un lucru care nu e pe placul societăţilor de asigurări.
Pentru că o expertiză costă câteva mii de lei, soluţia ar fi constituirea unui fond comun.
Unii medici atrag atenţia că sunt foarte puţine cazuri în care, în urma unui caz dovedit de malpraxis, firmele de asigurări au plătit despăgubiri.
În acest moment, cazurile de malpraxis sunt judecate de Colegiul Medicilor, care dă sancţiuni de natură disciplinară, dar şi de comisiile de pe lângă Autorităţile de Sănătate Publică. Dacă un pacient doreşte despăgubiri morale, singura cale este justiţia.
Antena 3