Antena 3 CNN Actualitate Majoritatea românilor nu are incredere în serviciile de protecţia consumatorului

Majoritatea românilor nu are incredere în serviciile de protecţia consumatorului

1 minut de citit Publicat la 13:09 15 Mar 2009 Modificat la 13:09 15 Mar 2009
Majoritatea românilor nu are incredere în serviciile de protecţia consumatorului
Două treimi dintre romani nu au încredere în serviciile de protecţia consumatorului, arată un recent studiu al Comisiei Europene, citat de Evenimentul Zilei. În document se mai arată că aceştia nu îşi cunosc drepturile şi nu ştiu cui să se plângă de proasta calitate a unor servicii sau produse. Ziua mondială a drepturilor consumatorilor se sărbătoreşte duminică în întreaga lume.


Doar 3.500 de persoane au depus plângeri la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului de la începutul anului şi până acum. Mai mult de jumătate dintre plângeri au fost întemeiate, potrivit reprezentanţilor instituţiei, citaţi de Evenimentul Zilei. Românii sunt nemulţumiţi în primul rând de prestările de servicii din domeniul bancar, urmate de distribuţia de gaze naturale, energie şi electricitate, televiziune prin cablu sau servicii de telefonie.


Consumatorii din România nu se simt protejaţi de legislaţia actuală, ceea ce îi transformă în nemulţumiţii Europei. Potrivit unui studiu al Comisiei Europene, într-un top al mulţumiţilor, românii se află la coada clasamentului. Doar 30 de procente se declară satisfăcuţi, fiind urmaţi doar de Lituania cu 25% şi de Bulgaria cu 13 procente.


La polul opus se află patru ţări din Uniune: Olanda, Danemarca, Finlanda şi Suedia unde aprecierea faţă de serviciile oferite este de peste 70%. Pe următoarele locuri se clasează Marea Britanie, cu un procentaj de 66% şi Austria, Belgia, Germania cu un grad de mulţumire a cetăţenilor de 61 de procente. Potrivit studiului, cele mai multe probleme apar în sectorul energetic, în domeniul bancar şi în transporturi.


Antena 3

×
x close