Antena 3 CNN Actualitate Majoritatea românilor n-ar vota o femeie preşedinte şi nu vor un homosexual în familie

Majoritatea românilor n-ar vota o femeie preşedinte şi nu vor un homosexual în familie

S.T.
2 minute de citit Publicat la 09:15 11 Dec 2013 Modificat la 09:15 11 Dec 2013
Majoritatea românilor n-ar vota o femeie preşedinte şi nu vor un homosexual în familie
Foto: BBC
Peste jumătate dintre români nu ar vota o femeie preşedinte, iar 60% nu ar accepta ca o persoană cu o altă orientare sexuală să le fie rudă, potrivit unui studiu privind atitudinea populaţiei României faţă de discriminare, lansat de CNCD.
   
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a lansat, marţi, de Ziua Mondială a Drepturilor Omului, studiul "Percepţii şi atitudini ale populaţiei României faţă de fenomenul de discriminare în 2013", scrie Mediafax.
   
Cercetarea arată că cei mai mulţi români nu ar vota persoane de etnie sau religie diferită, cu dizabilităţi sau o orientare sexuală diferită pentru funcţii importante în administraţia locală, centrală sau europeană.
   
Totodată, 54% nu ar vota o femeie, iar 59% nu ar vota un bărbat sub 35 de ani pentru funcţia de preşedinte al României.
   
Numai 10% dintre respondenţi ar vota o persoană cu o altă orientare sexuală, 14% ar vota un candidat rom, iar 15%, unul de etnie maghiară.
   
Pe de altă parte, 60% dintre români nu ar accepta să le fie rudă o persoană cu altă orientare sexuală, 58% nu ar accepta un rom, 54%- o persoană de culoare, 52% - un maghiar sau un imigrant, 50% - o persoană infectată cu HIV/SIDA, tot 50% - un evreu, 46% - un german, 44%  - o persoană cu dizabilităţi, 42 % - o persoană de altă religie sau cu o boală cronică, 36% - o persoană fără venituri.

Cele mai discriminate categorii, în opinia respondenţilor, sunt romii, persoanele infectate cu HIV/SIDA, persoanele cu dizabilităţi, dependenţii de droguri, minorităţile sexuale şi copiii instituţionalizaţi. Cei mai mulţi respondenţi spun că romii sunt discriminaţi la şcoală, la serviciu şi în spitale.
   
Şapte din 10 respondenţi consideră că este mai greu pentru romi, ca şi pentru persoanele infectate cu HIV/SIDA să-şi găsească o slujbă.

Cei mai mulţi respondenţi consideră că femeile nu sunt în general în dezavantaj faţă de bărbaţi. Însă 37% dintre români cred că un bărbat este avantajat în obţinerea unui loc de muncă şi a unui anumit venit, 35% cred că acest lucru se întâmplă la încheierea afacerilor, 29% consideră că femeile sunt dezavantajate în ceea ce priveşte promovarea la locul de muncă, iar 24% cred că acest lucru se întâmplă la repartizarea treburilor casnice.
   
Aproape jumătate dintre români cred că discriminarea nu este sancţionată legal, 28% cred că este sancţionată prin amenzi, iar 5 % - prin închisoare. Mai puţin de o treime dintre respondenţi spun că ştiu cum să acţioneze din punct de vedere legal în cazul în care sunt discriminaţi, deşi răspunsurile lor sunt destul de vagi.
   
Mai mult de jumătate dintre respondenţi au auzit de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), dar numai unul din 10 a auzit şi de un caz în care acestă instituţie a intervenit.

În cadrul studiului, realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) în perioada 25 octombrie - 16 noiembrie 2013, au fost intervievate, faţă în faţă, la domiciliu, 1.415 persoane cu vârste de peste 18 ani. Marja de eroare este de plus/minus 2,65 la sută.  

×
x close