Antena 3 CNN Actualitate Angajații români vor primi mai puțini bani pentru concediile medicale, începând de la 1 ianuarie 2024

Angajații români vor primi mai puțini bani pentru concediile medicale, începând de la 1 ianuarie 2024

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:13 19 Dec 2023 Modificat la 14:13 19 Dec 2023
proiect lege concediu medical
Angajații români vor primi mai puțin bani pentru concediile medicale, începând de la 1 ianuarie 2024 Sursa foto: pexels.com

Și asta deoarece Guvernul a decis să impună 10%, însemnând contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), la indemnizațiile de concedii medicale. 

Asta înseamnă că angajații români vor primi indemnizații mai mici începând cu cele aferente lunii ianuarie 2024. 

Există însă și excepții. De exemplu, indemnizațiile acordate ca urmare a accidentelor de muncă sau a unor boli profesionale, în baza Legii nr. 346/2002, care rămân scutite de la plata CASS, potrivit Economica.net.  

În acest moment, indemnizațiile aferente certificatelor medicale sunt scutite de la plata CASS, potrivit Codului Fiscal.  

Începând cu 1 ianuarie 2024, rămân scutite de la plata CASS indemnizațiile acordate persoanelor fizice care se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, în urma unor accidente de muncă sau a unor boli profesionale, în baza Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată, cu modificările și completările ulterioare. 

Însă nu vor fi scutite de la plata CASS indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate acordate șomerilor, unor angajați cu carte de muncă, persoanelor care se asigură opțional prin contract cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru concedii şi indemnizații, indemnizațiile de maternitate acordate femeilor care pierd calitatea de asigurat din motive neimputabile lor și nasc în termen de 9 luni de la data pierderii calității de asigurat, mai arată analizat Economica.net.  

Baza de calcul al CASS pentru aceste persoane este cuantumul indemnizației de asigurări sociale de sănătate. AJOFM și Casele de Asigurări de Sănătate vor reține CASS în procent de 10% din cuantumul indemnizației de asigurări de sănătate pentru unele persoane aflate în concediu medical. 

Peste 8,3 milioane de certificate de concediu medical s-au acordat în 2022, numărul acestora scăzând nesemnificativ față de cel din 2021, arată datele CNAS. 

×
x close