Un raport al Curţii de Conturi arată că mai multe instituţii ale statului, precum Ministerul Economiei, CEC Bank sau Poşta Română, au încălcat flagrant legea, scrie
Adevărul. Raportul Curţii de Conturi arată că CEC Bank a înregistrat incorect în evidenţa contabilă rambursarea anticipată a unui credit, a raportat în mod greşit ca restanţier un client la Biroul de Credit şi a închis mai multe unităţi bancare imediat după procesul de rebranduire. În plus, banca a înregistrat cu întârziere, în evidenţa contabilă, mai multe achiziţii.
Curtea de Conturi a constatat abateri şi erori în valoare de 89,9 milioane de lei şi la Compania Naţională Poşta Română. Aici s-ar fi făcut plăţi ilegale către un operator aerian pentru servicii de transport de care nu a beneficiat în realitate. De asemenea, s-au făcut cheltuieli mai mari decât bugetele aprobate şi s-au achiziţionat bunuri şi servicii la preţuri necompetitive.
O altă problemă identificată de organismul de control este situaţia dezastruoasă în cazul minei de sare de la Praid, judeţul Harghita, unde există şi o bază de tratament. Mina este exploatată defectuos de către societatea de stat Salrom şi există inclusiv riscul de prăbuşire a clădirilor de acolo, mai notează Adevărul.
În cazul Hidroelectrica şi Transelectrica, s-a descoperit că societăţile nu au majorat capitalul social cu valoarea unor terenuri. De asemenea,s-au găsit nereguli şi în ceea ce priveşte activitatea de audit intern.