
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Mehedinţi, Nicolae Lohon, reprezentanţii unui centru de colectare şi prelucrare a fierului vechi din Drobeta Turnu Severin au anunţat că au primit o cantitate importantă de componente de arme, printre care încărcătoare de pistoale mitralieră, pentru a fi distruse.
Componentele de arme erau ambalate în mai multe butoaie sigilate şi au fost aduse la centrul de fier vechi de o firmă din Bucureşti, care ar fi câştigat o licitaţie pentru dezafectarea unei unităţi militare de unde ar proveni armamentul.
Armamentul a fost ridicat şi urmează să fie dus într-o topitorie pentru a fi distrus. Autorităţile au deschis dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiei.