Un număr de 18.292.514 cetăţeni români au drept de vot la referendumul din 29 iulie, a declarat, miercuri, ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus.
"În acest moment lista finală cu alegătorii este stabilită, sunt 18.292.514 cetăţeni români cu drept de vot. Dintre aceştia, avem şi 623 de tineri care împlinesc 18 ani exact pe 29 iulie. Şi cei care împlinesc 18 ani pe 29 iulie se regăsesc pe listele de vot. Începând de azi (miercuri - n.r.) nu mai ştergem pe nimeni de pe listă, care îi va cuprinde şi pe cei care vor muri de azi până atunci (la referendum - n.r.). O să fie probabil câteva zeci de persoane sau sute", a declarat Rus, potrivit
Agerpres.
El a precizat că lista nu mai poate fi corectată, deoarece începe procesul de multiplicare.
"Sunt 15 milioane şi ceva de oameni care au cărţi de identitate, ceilalţi au buletine de identitate, dar toată lumea, toţi cei care sunt pe listele permanente au CNP. (...) Listele electorale se fac exclusiv pe seama CNP-urilor existente în România", a precizat ministrul Administraţiei şi Internelor.
Potrivit acestuia, unii dintre cei care sunt pe liste permanente nu sunt în ţară.
El a menţionat că din listele permanente sunt scoşi cei care anunţă oficial că au primit altă cetăţenie şi că votează din acel moment cu drepturi cetăţeneşti în ţara care i-a acordat cetăţenia respectivă.