Antena 3 CNN Actualitate MAI a sesizat DNA, pentru situația stadionului Dinamo

MAI a sesizat DNA, pentru situația stadionului Dinamo

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 14:57 16 Iun 2017 Modificat la 14:57 16 Iun 2017
o_1bioc0uou1onurgd19ve1oviqnea.jpg
Foto: gov.ro

Ministrul demisionar al Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat, vineri, că a sesizat DNA în legătură cu situaţia de la Dinamo, după finalizarea raportului Corpului de control.

Verificările Corpului de Control au fost demarate după ce nu s-a ajuns la un numitor comun în ceea ce priveşte administrarea stadionului Dinamo în vederea modernizării acestuia pentru Campionatul European 2020.

Clubul Sportiv Dinamo, aparţinând MAI, este proprietarul bazei sportive din Şoseaua Ştefan cel Mare. În urmă cu mai mulţi ani, dreptul de administrare a fost cesionat pentru peste 40 de ani AFC Dinamo, firmă controlată de Nicolae Badea. 

După ce fostul acţionar de la Dinamo a cedat acţiunile către Ionuţ Negoiţă, societatea lui Badea a continuat să fie administratorul stadionului. Negocierile dintre CS Dinamo şi AFC Dinamo pentru preluarea bazei nu au avut rezultat. Pentru ca stadionul să poată fi reconstruit era nevoie să treacă în administrarea CS Dinamo, care să permită celor de la CNI să intervină.

×
Etichete: carmen dan DNA
x close