Case de schimb valutar, bănci, magazine de bijuterii sunt locuri unde au avut loc o serie de jafuri în acest an. Pe această listă a intrat însă şi un magazin de produse etnobotanice din Braşov, a cărei vânzătoare a fost ameninţată miercuri seară de trei tineri. Aceştia au reuşit să dispară cu 1.000 de lei şi mai multe bunuri furate din magazin, relatează Mediafax.
Poliţia a fost anunţată de vânzătoarea de la magazinul de produse etnobotanice situat pe Strada Lungă, din municipiul Braşov. Poliţiştii au inventariat produsele din magazin şi încearcă să-i găsească pe cei trei suspecţi.
"Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului şi, din primele verificări, a rezultat că persoanele respective au intrat în magazin, au amenintat-o pe angajată şi au sustras de pe tejgheaua magazinului suma de 1.000 lei, precum si o unitate de calculator, după care au fugit", a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, citat de Mediafax.
Magazinul de etnobotanice jefuit a fost amendat recent din cauza mai multor nereguli constatate de poliţişti, printre care lipsa butonului de alarmare.
Antena3.ro