Cei patru români sunt cercetaţi pentru grup infracţional organizat şi tentativă de omor, după ce au pus la cale un plan pentru a-l asasina pe un bărbat, în Italia, care ar fi refuzat să investească într-o afacere cu trafic de droguri.
Planul a fost pus în aplicare, după ce mafioţii au găsit şi un asasin plătit, care a acceptat să îl omoare pe bărbat şi să primească în schimb un autoturism de lux.
"Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.G.P.R. Direcţia de Investigaţii Criminale efectuează cercetări într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și tentativă de omor calificat.
În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2014, pe fondul refuzului persoanei vătămate de a se asocia în activitatea infracțională cu unul dintre inculpați, respectiv de a investi suma de un milion euro într-o afacere cu cocaină, acesta, din răzbunare, a inițiat constituirea un grup infracțional organizat în vederea suprimării vieții persoanei vătămate.
În cadrul grupului infracțional organizat, alcătuit din patru inculpaţi care au acţionat pe teritoriul Italiei, fiecare dintre membri au avut sarcini precise și au acționat în mod coordonat și premeditat în vederea suprimării vieții persoanei vătămate.
Astfel, liderul grupului a procurat o armă letală (pistol), un alt membru al grupului l-a racolat pe inculpatul care a acceptat să adere la grupul infracțional organizat și să o ucidă, în schimbul unui autoturism de lux, pe persoana vătămată, acesta fiind instruit de către liderul grupului să folosească pistolul.
Cei trei membri care au stat la baza grupului infracțional organizat s-au deplasat în localitatea Rivoltella din Desenzano del Garda (Brescia-Italia), unde au identificat imobilul în care locuia persoana vătămată și i-au studiat obiceiurile pentru a identifica momentul oportun punerii în aplicare a planului de a-i suprima viața.
La data de 18.03.2014, în jurul orelor 12:20-12:30, cei patru s-au deplasat în apropierea locuinţei persoanei vătămate, unul dintre ei executând patru focuri de armă în direcția pieptului acesteia.
Precizăm că faptul că, dosarul vizând comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat a fost preluat de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală de la autoritățile judiciare din Italia.
În urma propunerilor formulate de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au fost emise patru mandate de arestare, dintre care două în lipsă. În cursul lunii martie 2022, unul dintre inculpații, pentru care a fost emis mandat de arestare în lipsă, a fost identificat și arestat de către autoritățile din Spania", se arată într-un comunicat al DIICOT.