"Datele publicate de Oficiul Naţional pentru Statistică se referă la numărul cetăţenilor români aflaţi în diverse forme de angajare în Marea Britanie, în cursul trimestrului II 2013, iar nu la numărul muncitorilor români care au sosit în Marea Britanie în perioada aprilie-iunie", precizează MAE într-un comunicat remis Mediafax.
Potrivit sursei citate, creşterea nivelului ocupării în rândul cetăţenilor români se explică, în principal, prin faptul că, în intervalul aprilie-iunie 2013, Ministerul de Interne de la Londra a îmbunătăţit procedura de obţinere a autorizaţiilor de muncă, timpul de procesare fiind redus semnificativ, de la aproximativ 9 luni, la sfârşitul anului 2012, la termenul standard de 6 luni sau chiar mai puţin (3-4 luni), inclusiv cu posibilitatea de urgentare dacă solicitantul a primit o ofertă fermă de angajare.
"Ca urmare, numărul cererilor procesate de autorităţile britanice în trimestrul II 2013 a inclus şi cereri depuse de cetăţeni români în cursul trimestrului I 2013 şi chiar trimestrul IV 2012. În aceste condiţii, interpretarea potrivit căreia sporul de forţă de muncă din România înregistrat în trimestrul II 2013 este egal cu numărul românilor care au venit în Marea Britanie în aceeaşi perioadă de timp este doar o speculaţie, nefiind fundamentată pe date reale", susţine MAE.
Marea Britanie, în alertă din cauza imigranţilor români şi bulgari. "A început deja noul val"
Potrivit ministerului, datele publicate de Oficiul Naţional pentru Statistică de la Londra confirmă însă faptul că muncitorii români aleg această ţară pentru oportunităţile economice pe care le oferă, şi nu pentru a accesa sistemul de beneficii sociale.
MAE menţionează că, potrivit datelor Ministerului de Interne britanic, muncitorii români şi bulgari reprezintă doar 0,3% din totalul forţei de muncă locale.