"Potrivit unui comunicat oficial dat publicității astăzi de Ministerul de Interne bulgar, precum și datelor obținute de la autoritățile bulgare competente prin intermediul Ambasadei României la Sofia, informațiile vehiculate de către presa din Bulgaria cu privire la doi suspecți de activități teroriste nu corespund realității. Conform aceleiași surse, informațiile respective reprezintă consecința unei interpretări denaturate a unor ample măsuri de securitate dispuse de forțele de ordine din țara vecină, atât în contextul unui eveniment public de anvergură din orașul Burgas, cât și în cadrul strategiei interne de combatere a migrației ilegale și a activității infracționale vizând falsificarea documentelor de identitate. Referitor la cărțile de identitate ale căror fotocopii au fost publicate în mass-media locală, aceeași sursă precizează că documentele în cauză nu sunt autentice", se arată într-un comunicat al MAE. Presa din Bulgaria a relatat duminică faptul că serviciile de securitate din țara vecină caută doi cetățeni străini, un român și o tânără din Franța, care s-ar fi raliat organizației teroriste Statul Islamic și care în prezent s-ar afla pe teritoriul bulgar.