Antena 3 CNN Actualitate MAE a emis o atenționare de călătorie în Italia. Grevă națională în transportul aerian

MAE a emis o atenționare de călătorie în Italia. Grevă națională în transportul aerian

Adelina Miron
<1 minut de citit Publicat la 22:40 22 Sep 2021 Modificat la 22:48 22 Sep 2021
mae-emis-atentionare-calatorie-italia-greva-nationala-transport-aerian
Sursa foto: Hepta

Zborurile efectuate pe rutele naționale și internaționale, cu plecare sau sosire pe aeroporturile din Italia, vor fi perturbate.

Autoritățile italiene recomandă consultarea paginilor de internet ale Ministerului Infrastructurii și Transporturilor și Autorității Aeronautice Civile Italiene, precum și site-urile oficiale ale aeroporturilor și ale companiilor aeriene.

Alitalia, compania națională italiană de transport aerian, va ieși de pe piața aeriană luna viitoare și va fi înlocuită de un nou transportator național, Italia Air Transport (ITA). Comisia Europeană finațează cu 1,35 miliarde de euro  noua companie aeriană, dar ITA intenționează să angajeze doar un sfert din cei 10.000 de angajați Alitalia.

Angajații care se află în pericolul de a-și pierde locul de muncă protestează de săptămâni întregi. Vineri este planificată o grevă națională pentru a cere un tratament mai bun și respectarea contractelor anterioare, potrivit Associated Press.

 

×
x close