"A ajuns. Azi-dimineaţă am avut o discuţie personală cu cel de-al treilea, care de fapt este primul dintre cetăţenii români care a scăpat şi practic a fost eliberat. (...) A fost o acţiune a armatei algeriene care a permis o mutare a liniei de luptă şi a permis evadarea respectivă", a afirmat Corlăţean, după şedinţa de la comisiile parlamentare de specialitate, potrivit Mediafax.
De asemenea, Corlăţean a precizat că a discutat telefonic cu acesta şi imediat după ce a fost preluat de la autorităţile algeriene de personalul Ambasadei României la Alger.
"Acest om are o istorie pe care v-o va povesti domnia sa. Eu am discutat la telefon imediat după eliberare, atunci când colegii noştri de la ambasadă l-au putut prelua, la Alger. Este în ţară, este foarte fericit, în mod evident, că este în viaţă şi vă va spune cum l-am ajutat, cum l-au ajutat MAE, ambasada, autorităţile române pentru că un anumit aspect, pe care îl las pe el să vi-l povestească, i-a salvat viaţa", a mai spus Corlăţean.
MAE a confirmat de vineri seara că un prim român dintre cei cinci reţinuţi la In Amenas a fost eliberat şi se află în siguranţă, ulterior în cursul aceleiaşi seri fiind confirmată şi eliberarea celorlalţi doi români repatriaţi în viaţă.
Între timp, premierul algerian a făcut public bilanţul oficial. În total, 37 de oameni au fost ucişi în conflictul militar, printre care şi cei doi români.
Trupurile neînsufleţite ale celor doi români ucişi în Algeria, în atentatul terorist de la In Amenas, au fost transportate, marţi, la Serviciul de Medicină Legală din Ploieşti, unde urmează să fie supuse necropsiilor pentru stabilirea cauzelor morţii.
Citeşte şi El este cel de-al doilea român ucis în Algeria