Femeia stabilită de ani buni în Marea Britanie se reunise cu partenerul său de viață, după ce perioada de izolare a prins-o în țară, de unde nu a mai putut pleca.
Cei doi au vrut să se distreze, așa că au închiriat un apartement de lux în Aix-en-Provence, Franța.
Sfârșit tragic învăluit în mister
Pe 13 iunie, Mădălina era găsită fără viață la capătul scărilor de soțul său, Craig Sneddon. Acesta a cerut imediat ajutor, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru româncă. El le-a povestit anchetatorilor că în seara precedentă au consumat mult alcool.
Deși totul părea un accident, polițiștii francezi nu au exclus și varianta crimei, iar rezultatul autopsiei le-a confirmat acest lucru. „Experţii criminaliști au examinat cadavrul şi au concluzionat că femeia a fost ucisă”, au afirmat surse din cadrul anchetei, potrivit Daily Mail.
Partenerul femeii a fost reținut. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă să stea în spatele gratiilor cel puțin 30 de ani.