Antena 3 CNN Actualitate Luptă cu sărăcia pentru performanţă. Micile campioane de la Oneşti

Luptă cu sărăcia pentru performanţă. Micile campioane de la Oneşti

1 minut de citit Publicat la 22:02 20 Apr 2015 Modificat la 22:02 20 Apr 2015
copila.jpg
Nu au ce să îmbrace, iar echipamentele sportive se transmit din generaţie în generaţie. Dar aduc faimă României. Este povestea campionilor la lupte libere de la Oneşti. Acasă la Nadia Comăneci, de acolo de unde se naşte gloria. Copii care au învăţat de mici să lupte pentru performanţă.

În ring sunt campioni. Acasă, se luptă să supravieţuiască. O realitate cruntă, care i-a făcut mai puternici. Mai ambiţioşi. Astăzi, o veţi cunoaşte pe Daniela. La 12 ani este deja vicecampioană naţională la lupte libere. Una dintre micile campione ale României.

Într-o curte săracă, Daniela, o puştoaică de 12 ani, taie lemne. E un altfel de antrenament. De doi ani, Daniela practică lupte libere. Luptă pe saltea, cum luptă cu sărăcia. Trăieşte într-o casă care ani la rând a folosit drept grajd, echipamentul şi ghetele le-a căpătat de la colegii mai mari, iar părinţii o întreţin pe ea şi pe fratele mai mic din ceea ce câştigă din munca de zileri. Dulciuri capătă doar de sărbători.

Între pereţii de chirpici, Daniela visează. La performanţă. Până şi joaca cu fratele ei e tot un antrenment.

De un an, casa ei e mai mult Clubul Sportiv de la Oneşti. La 30 de kilometri de casă. După orele de şcoală, Daniela se antrenează cel puţin 3 ore, intens, pentru că cea mai mare dorinţă a ei e să ajungă la Olimpiadă.

O pereche de ghete costă cel puţin 60 de euro. O avere pentru familia ei, pe care sărăcia o ţine departe de competiţii. Părinţii nu şi-au văzut niciodată copila în concurs, i-au admirat doar medaliile.

În 2 ani, Daniela a adunat titlul de vicecampioană naţională şi locul I individual, dar şi cu echipa de fete.

Daniela e unul dintre cei 14 copii care promit să facă performanţă în sport.




×
x close