Un echipaj de descarcerare, unul SMURD şi o ambulanţă au luptat contracronometru, aseară, în Suceava, pentru salvarea unui tânăr decis să-şi încheie socotelile cu viaţa.
Părinţii bărbatului au fost cei care au sunat după ajutoare, alertaţi de colegii de serviciu ai tânărului. Era pentru prima dată când bărbatul lipsea de la serviciu.
Tânărul se afla într-un litigiu din cauza apartamentului pe care şi-l cumpărase în urmă cu trei ani, iar supărările se pare că l-au împins spre sinucidere.
Medicii şi paramedicii SMURD l-au găsit pe bărbat inconştient, cu o plagă la nivelului gâtului. Avea un puls foarte slab şi a fost transportat spre ambulanţă, unde medicii l-au bandajat şi l-au conectat la aparate.
Bărbatul a fost transportat apoi de urgenţă la Spitalul Judeţean din oraş, unde a rămas internat la Terapie Intensivă.
Medicii sunt însă rezervaţi cu privire la şansele lui de supravieţuire.