Conducerile celor două Biserici discută despre această posibilitate.
Preoţii români ar putea duce lumina Învierii în Ucraina cu maşina. Oricum ar fi, spun preoţii, Lumina Sfântă trebuie să străbată întunericul de acolo.
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Otopeni".
Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de PF Daniel în anul 2009.
Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12:30 şi 14:30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.