Lumina Sfântă a Învierii va ajunge sâmbătă în ţară. Reprezentanţii Bisericii o vor aduce de la aproape 2.000 de kilometri, direct de la Ierusalim până în cel mai izolat cătun al ţării.
Sâmbătă, de Înviere fiecare român care merge la slujba va aprinde lumânarea cu Lumina venită de la Biserica Sfântul Mormânt. Ca asta să se întâmple, oamenii Bisericii Ortodoxe, preoţi sau persoane fără rang Bisericesc se vor comporta ca o armată.
Operaţiunea Lumina Sfântă a început deja, vineri, când un avion a zburat spre Ierusalim. Sâmbătă la prânz, oamenii Bisericii se vor afla la Biserica Sfântului Mormânt de un vor lua lumina Învierii şi vor zbura, putem spune, spre aeroport. Ca sa fie siguri că flacăra ajunge la Bucureşti ea va fi ţinută în două lămpi speciale, încapsulate şi care au fost aprobate de Autoritatea Aeronautică Civilă.
Avionul va decola de lângă Ierusalim la ora 14, sosirea în România fiind programată în jurul orei 18.
Acum începe cu adevarat operaţiunea spectaculoasă. Pe aeroportul Otopeni se vor afla preoţi de la toate eparhiile din ţară, dotaţi şi ei cu felinare speciale.
Vor lua lumina, iar apoi fiecare va pleca spre protopopiatele din teritoriu. La Oradea, Baia Mare, Cluj sau Timişoara felinarele vor ajunge tot cu avionul. Ceilalţi vor răspândi lumina în ţară cu maşina.
Ajunşi la sediile protopiatelor, vor fi întâmpinaţi de preoţi. Dupa un program bine stabilit aceştia, în drum spre biserica lor, vor lasa Lumina Sfânta şi la bisericile aflate în drum.
Pare aproape imposibil, însă şefii Bisericii Ortodoxe spun că până la Înviere, cu ajutorul celor 16.000 de preoţii şi 20.000 de persoane f'ără rang bisericesc, dar şi cu ajutorul Celui de Sus Lumina Sfântă de la Biserica Sfântului Mormânt va ajunge până la ultimul cătun din ţară.
Drumul celor două lămpi în care a venit Lumina de la Ierusalim nu s-a încheiat cu drumul pe aeroportul Otopeni. Ele vor fi duse la Catedrala Patriarhală unde slujba de Înviere va fi ţinută de Prea Fericitul Daniel.