?Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul? este fraza lansată de Mircea Badea şi adoptată de milioane de români din întreaga ţară. Oameni care trăiesc într-o lume în care te întâlneşti la tot pasul cu absurdul, nesimţirea şi, cel mai adesea, cu indiferenţa celorlalţi. Este lumea despre care vorbeşte în fiecare seară
Mircea Badea, în emisiunea
În Gura Presei. Este lumea lui Badea.
Mircea Badea vorbeşte despre fenomenul ?flăcării violet? care a făcut furori în presa de la noi şi a ajuns chiar şi peste hotare, după ce Mihaela Geoană a declarat că un atac cu energii a fost motivul pentru care Mircea Geoană a pierdut alegerile. Comentariile de pe internet au fost cele care i-au suscitat interesul realizatorului emisiunii ?În gura presei?, comentarii care susţineau că era să ajungă preşedintele României o persoană care crede în astfel de idei. Totuşi, după ce în staff-ul actualului preşedinte a fost identificat un specialist în parapsihologie, Mircea Badea trage concluzia că avem un astfel de preşedinte.
Vedeţi înregistrările emisiunii În Gura PreseiVedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3Antena3.ro