„În perioada stării de urgență a existat o formă de sprijin pentru familiile cu copil. Pe perioada în care au fosts suspendate cursurile școlare, un părinte, la alegere, a avut posibilitatea să stea acasă, într-un fel de concediu, plătindu-i-se 75% din salariul său.
Și pentru începerea școlii vom lua o măsură similară. Însă va fi flexibilă, pentru că situația epidemiologică fiind diferită de la localitate la alta, nu va mai fi o măsură generală. Va fi o măsură locală.
Dacă într-o școală avem cazuri și se închide 14 zile, toți părinții elevilor din școala respectivă vor primi pe perioada suspendării cursurilor, să zicem 14 zile, un părinte, aceeași formă de sprijin de 75%”, a declarat Ludovic Orban.
Ludovic Orban, veste bună pentru părinți! Ce se întâmplă dacă se închid școlile copiilor și câți bani vor primi
Părinții sunt nemulțumiți de obligativitatea de a-și trimite copiii la școală și unii chiar iau în calcul să acționeze școala în instanță, în cazul în care elevii s-ar putea îmbolnăvi.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat ieri că noul an şcolar preuniversitar va începe pe 14 septembrie, când majoritatea elevilor vor merge efectiv la şcoală. Președintele a anunțat trei scenarii în funcţie de situaţia îmbolnăvirilor Covid-19 din fiecare localitate. Decizia privind modul în care va începe şcoala se descentralizează şi se ia la nivel de judeţ și chiar la nivelul comunităților. Iohannis a precizat că este în discuţie o variantă similară celei din starea de urgenţă, prin care părinţii vor primi un ajutor pentru a putea sta cu copiii acasă, dacă se închid şcolile.