Antena 3 CNN Actualitate Ludovic Orban se laudă cu susţinerea a 24 de preşedinţi de filiale pentru şefia PNL

Ludovic Orban se laudă cu susţinerea a 24 de preşedinţi de filiale pentru şefia PNL

2 minute de citit Publicat la 19:54 09 Mai 2017 Modificat la 19:54 09 Mai 2017
o_1bfn23vthc09131430evif18le8.jpg
Foto: Agerpres

Liberalul Ludovic Orban a declarat marţi că este susţinut de 24 de preşedinţi de filiale pentru preşedinţia PNL, un număr "semnificativ" de parlamentari, opt primari de municipii reşedinţă de judeţ şi trei preşedinţi de consilii judeţene.

"Până în prezent au semnat moţiunea Orban 24 de preşedinţi de filiale, un număr semnificativ de parlamentari, opt primari de municipii reşedinţă de judeţ, trei preşedinţi de consilii judeţene. La ora actuală, în peste 30 de filiale judeţene există semnături de susţinere de ordinul miilor din partea primarilor de oraşe, primarilor de comune, viceprimarilor, consilierilor judeţeni şi preşedinţilor de organizaţii locale", a spus Orban la Parlament.

El a anunţat că luni, la ora 11,00, îşi va depune candidatura la sediul central al PNL din Bucureşti. Orban a precizat că nu a stabilit echipa cu care va candida la preşedinţia PNL.

"Eu cred că trebuie să se regăsească în viitoarea echipă a PNL şi oameni care sunt candidaţi, care intră în competiţie cu mine sau oameni de calitate şi de valoare care sprijină alţi candidaţi", a adăugat el.

Liberalul a susţinut că nu-şi va ataca contracandidaţii la şefia PNL.

"Colegii care s-au înscris în cursa pentru funcţia de preşedinte sunt colegii noştri, pe care îi respect. Toată campania pe care o voi derula va fi o campanie marcată de respect faţă de colegii mei, de corectitudine, de fairplay. Nu voi spune niciun cuvânt rău despre colegii mei", a afirmat Orban.

Fostul secretar general al PNL Ilie Bolojan a explicat că sprijină candidatura lui Orban pentru a oferi partidului o echipă puternică.

"Am luat decizia să ne concentrăm forţele, să oferim o echipă puternică membrilor PNL, pe care să o poată alege în aşa fel încât din 17 iunie să fie un nou început pentru PNL, care să ofere şansa acestui partid de a oferi mecanisme de modernizare pentru ţara noastră şi pentru bunăstarea cetăţenilor", a spus Bolojan.

Liberalul Ludovic Orban s-a întâlnit, marţi, cu susţinătorii săi pentru competiţia privind preşedinţia PNL. La întâlnire au fost prezenţi 58 de liberali, lideri de organizaţii, şefi de consilii judeţene şi parlamentari, între care Ilie Bolojan - lider Bihor, Gheorghe Falcă - lider Arad, Radu F. Alexandru, Mircea Hava - lider Alba, Lucian Bode - lider Sălaj, Adrian Miuţescu - lider Argeş, Marian Drăgulin - lider Călăraşi, Ionel Palăr - lider Bacău, Virgil Guran, Vlad Nistor, Ben Oni Ardelean, Mircea Cazan, Dan Vâlceanu - lider Gorj, Nini Săpunaru, Romeo Nicoară - lider Satu Mare, Cătălin Toma - lider Vrancea, Ion Ştefan, Costel Alexe - lider Iaşi, Viorel Badea - lider PNL Diaspora, Marius Caraveţeanu - lider Dâmboviţa, Marius Nicoară, Cristian Buican, Adrian Veştea - lider Braşov, Florin Cîţu, Florin Roman.

×
x close