Antena 3 CNN Actualitate Ludovic Orban: Pensia minimă se majorează cu același procent ca și punctul de pensie

Ludovic Orban: Pensia minimă se majorează cu același procent ca și punctul de pensie

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 14:50 10 Aug 2020 Modificat la 14:50 10 Aug 2020
Ludovic Orban: Pensia minimă se majorează cu același procent ca și punctul de pensie
Sursa foto: Hepta

Am avut această discuție ca să fie majorată și pensia minimă cu procentul cu care se majorează punctul de pensie. Pot să vă spun că și pensia socială, minimă, va crește cu un procent similar cu procentul pe care-l vom decide pentru creșterea punctului de pensie ”, a declarat Ludovic Orban.

Punctul de pensie ar fi trebuit să crească cu 40%, de la 1 septembrie, conform legii, însă Executivul susține că nu sunt fonduri bugetare. Potrivit unor surse guvernamentale, pensiile vor crește doar cu 14%.

Scenarii sumbre pentru creșterea pensiilor. Câți bani ar putea intra în buzunarele pensionarilor

Pensiile ar putea fi mărite doar cu 14% de la 1 septembrie, nu cu 40% așa cum prevede legea. Guvernanții susțin că doar atât își permite economia României în acest moment, în condițiile în care țara trece printr-o criză sanitară și printr-una economică. Încă nu se știe când va fi acordat restul de 26%. Se cunoaște doar termenul limită la care banii ar trebui să intre în contul pensionarilor și anume 2022.

O creștere etapizată, la fel ca în cazul alocațiilor, este luată în calcul și pentru creșterea pensiilor. 

Astfel, o creștere cu 14% a punctului de pensie, luată în calcul pentru data de 1 septembrie, va duce punctul de pensie de la 1.265 de lei, cât este acum,  la 1.442 de lei. 

În cazul în care punctul de pensie va crește cu 14 procente, așa cum și-ar dori Guvernul, atunci pensia minimă va ajunge la 802,5 lei, ceea ce reprezintă o creștere deloc de neglijat, în contextul dat, de aproximativ 100 de lei.

×
Etichete: pensii Ludovic Orban
x close