Fostul premier și lider al PNL susține că pensionarii ar fi putut să primească de la 1 ianuarie 2022 o creștere a punctului de pensie mai mare de 10%.
„Creșterea punctului cu 10% din 1 ianuarie 2022 putea să fie mai mare. Dacă ne întemeiem pe creșterea punctului de pensie în funcție de inflație și de mediu. Inflația a atins 8 procente și probabil vom avea o creștere economică pe 2021 de 7%, ceea ce înseamnă că se putea realiza o creștere economică mai mare de 10%”, a spus Ludovic Orban.
Ajutoare pentru pensionari. Ministrul Muncii: "2.500.000 de suflete din România nu vor avea în luna ianuarie un venit mai mic de 2.200 de lei"
Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunţă că sprijinul pentru pensionari pe perioada de iarnă este susţinut de coaliţia de guvernare.
Ordonanţa care reglementează această măsură intră marţi în procesul de avizare, a transmis ministrul Muncii.
"Am fost prezent la şedinţa coaliţiei pentru a susţine practic ultima măsură din pachetul social care nu este transformată în act normativ şi anume acel sprijin pe care pensionarii, toţi acei pensionari care au valoarea pensiei până în 1.600 de lei, după majorarea valorii punctului de pensie, vor primi acel sprijin pentru a susţine facturile pe timp de iarnă. S-a mers pe principiul de solidaritate şi echitate socială.
Mă bucur că toţi membrii coaliţiei au înţeles şi au acceptat această măsură care este dată pentru a-i sprijini pe cei mai nevoiaşi dintre părinţii şi bunicii noştri", a declarat Marius Budăi.
El a adăugat că nu va exista în luna ianuarie nicio persoană care să nu încaseze ca venituri, cumulat pensie plus sprijin, suma de 2.200 de lei.
Ministrul Muncii: Ajutoare pentru cei cu pensii mai mici de 1.600 de lei
"Deci sprijinul va creşte de la 1.600 de lei până în valoarea de 1.000 de lei. Cei cu valoare de 1.000 de lei vor încasa 1.200 de lei, astfel încât cu pensia să aibă 2.200 de lei. Deci, 2.500.000 de suflete din România nu vor avea în luna ianuarie un venit mai mic de 2.200 de lei.
Asta va însemna ca mâine dimineaţă, deja am ordonanţa scrisă, va intra în cadrul Ministerului Muncii, pe avizare internă. Mâine mi s-a promis de către ministrul Finanţelor că voi avea şi avizul Ministerului Finanţelor. Trebuie să discut şi cu domnul Cătălin Predoiu, astfel încât şi avizul Ministerului Justiţiei să iasă cât mai repede", a precizat ministrul Muncii.
Potrivit acestuia, impactul bugetar este de 2,56 miliarde de lei şi va fi asigurat din bugetul de stat.