Antena 3 CNN Actualitate Ludovic Orban, la Ministerul de Justiție: „Unul dintre obiectivele noastre - să înceteze MCV într-un timp cât mai scurt”

Ludovic Orban, la Ministerul de Justiție: „Unul dintre obiectivele noastre - să înceteze MCV într-un timp cât mai scurt”

1 minut de citit Publicat la 15:39 05 Noi 2019 Modificat la 15:39 05 Noi 2019
Ludovic Orban, la Ministerul de Justiție: „Unul dintre obiectivele noastre - să înceteze MCV într-un timp cât mai scurt”
Foto: Ludovic Orban/ Facebook

Premierul Ludovic Orban a declarat marţi că unul dintre obiectivele guvernului pe care îl conduce este să înceteze Mecanismul de Cooperare şi Verificare "într-un timp cât mai scurt posibil" şi a afirmat că acest lucru se poate realiza numai dacă vor fi îndeplinite recomandările Comisiei Europene.

"Unul dintre obiectivele noastre este într-un timp cât mai scurt posibil - să înceteze Mecanismul de Cooperare şi Verificare privind România. Sigur că lucrul acesta nu se poate realiza decât ţinând cont şi punând în practică recomandările cuprinse în cadrul Raportului privind MCV. De asemenea, toate punctele de vedere privitoare la justiţia din România, atât de Comisia de la Veneţia, cât şi de GRECO", a spus Orban, la ceremonia de preluare a mandatului de ministru al Justiţiei de Cătălin Predoiu.

Orban a anunţat că "a încetat asaltul puterii politice împotriva justiţiei" şi acţiunea guvernamentală va fi orientată spre a asigura independenţa justiţiei.

"Asaltul puterii politice împotriva justiţiei a încetat. De fapt, a încetat odată cu referendumul convocat de Klaus Iohannis pentru data de 26 mai, în care cetăţenii români au spus foarte clar ceea ce doresc. Respectăm voinţa cetăţenilor români şi toată acţiunea guvernamentală a noastră va fi orientată spre a asigura independenţa justiţiei, funcţionarea normală în cadrul constituţional şi legal a fiecărei instituţii din domeniul justiţiei, pentru a împiedica orice formă de ingerinţă în activitatea magistraţilor, în activitatea Parchetelor, în activitatea instanţelor. Dacă dreptate nu este, nimic nu este. Dreptatea este oferită oamenilor prin intermediul sistemul de justiţiei, prin intermediul instanţelor de judecată, în baza unor legi care sunt adoptate legitim şi care sunt susţinute de oameni şi care sunt aprobate de autoritatea legiuitoare, de Parlament", a adăugat Orban.

×
x close