Antena 3 CNN Actualitate COVID-19. Ludovic Orban dezvăluie planul pentru săptămâna aceasta

COVID-19. Ludovic Orban dezvăluie planul pentru săptămâna aceasta

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 13:15 16 Noi 2020 Modificat la 13:15 16 Noi 2020
COVID-19. Ludovic Orban dezvăluie planul pentru săptămâna aceasta
Sursa foto: Hepta

„Am abordat două subiecte importante. Primul subiect, planul de verificări efectuate de Direcțiile de Sănătate Publică, prin inspectorii sanitari, în toate secțiile de Terapie Intensivă din spitale. Al doilea subiect, creșterea capacității de tratare a pacienților. Am discutat foarte clar ce urmărim. Urmărim practic conformitatea cu reglementările, fie că e vorba de Ordinul 1500 sau de alte reglementări privind funcționarea secțiilor de Terapie Intensivă. În urma acestor controale o să existe un plan de conformare, care va fi adus la cunoștința managerilor spitalelor. Orice lucrare de reparație, orice achiziție, orice modernizare necesară va fi inclusă în acest plan de conformare. De asemenea, pot să anunț de pe acum că am discutat posibilitatea de a deconta toate aceste cheltuieli printr-o finanțare europeană nerambursabilă”, a precizat premierul Ludovic Orban.

”Am discutat situația personalului și a posibilității de recrutare de personal suplimentar care să deservească secțiile de Terapie Intensivă”

„La al doilea subiect legat de creșterea capacității de tratare în secțiile de Terapie Intensivă am discutat în detaliu situația pe fiecare județ – câte paturi de terapie intensivă sunt, câte paturi sunt disponibile. De asemenea, am discutat situația personalului și a posibilității de recrutare de personal suplimentar care să deservească secțiile de Terapie Intensivă și în urma acestei analize va fi crescută capacitatea de tratare, inclusiv prin includerea a noi spitale care vor deveni spitale de suport COVID.

”Am discutat internarea doar a cazurilor efective care necesită internarea în Terapie Intensivă”

De asemenea, în cadrul acestei discuții legate de secțiile de Terapie Intensivă, am abordat un subiect pe care l-am mai abordat de altfel. Respectarea rigorilor prevăzute în Ordinul 1500 privind internarea în Terapie Intensivă, adică internarea doar a cazurilor efective care necesită internarea în Terapie Intensivă și, în rest, funcționarea acelor secții intermediare despre care am tot vorbit, în care evident să existe posibilitatea de tratare pentru cazurile intermediare, dar să nu fie necesară internarea la Terapie Intensivă decât pentru acele cazuri care chiar necesită în conformitate cu condițiile de internare, necesită internare în secțiile de Terapie Intensivă”, a adăugat prim-ministrul.

”Planul pe săptămâna asta prevede o creștere a capacității cu cel puțin 200 de paturi”

”Planul pe săptămâna asta prevede o creștere a capacității cu cel puțin 200 de paturi. Sunt soluții pe care le-am gândit pe fiecare regiune, sunt soluții pe care le-am gândit și pe București. Evident că am discutat și despre o posibilitate a creșterii a numărului de paturi. De asemenea am discutat și de ventilatoare peste tot unde există posibilitatea de a deschide secții de Terapie Intensivă, să asigurăm tot ceea ce este necesar”, mai spus Orban.. 

×
Etichete: Ludovic Orban
x close