„După prezentarea actelor normative vom adopta în CNSU decizia pe care trebuie să o transpunem în Hotărâre de Guvern până la data de 1 septembrie privitoare la deschiderea activităților culturale în spații închise de la data de 1 septembrie. E vorba de spectacole, teatre, concerte, cinematografe. De asemenea, va trebui să adoptăm regulile privind reluarea activității pentru restaurante în spații închise, restaurante ale hotelurilor, ale motelurilor și ale pensiunilor”, a spus premierul.
Potrivit premierului, hotărârea CNSU va fi transpusă în Hotărâre de Guvern până la data de 1 septembrie, astfel încât să se poată emite ordinele comune privind regulile în care se pot desfășura activitățile culturale.
„Va trebui un ordin comun care trebuie deja pus în dezbatere publică de mâine, ordin comun al Ministerul Culturii cu Ministerul Sănătății, iar în privința activităților de servire a mesei în spații închise, de asemenea, va trebui un ordin comun al Ministerului Sănătății, cu Ministerul Economiei și cu președintele ANSVSA, Va trebui să asigurăm niște reguli care să reducă la maximum posibil răspândirea virusului odată cu reluarea acestor activități”, a mai spus Ludovic Orban, potrivit Mediafax.
Premierul a făcut apel la responsabilitatea tuturor instituțiilor, agenților economici care își vor relua activitățile pentru asigurarea respectării regulilor, astfel încât să nu existe o creștere a numărului de infectări.