Antena 3 CNN Actualitate Ludovic Orban, anunț de ultimă oră despre creșterea alocațiilor

Ludovic Orban, anunț de ultimă oră despre creșterea alocațiilor

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 11:55 27 Iul 2020 Modificat la 11:55 27 Iul 2020
Ludovic Orban, anunț de ultimă oră despre creșterea alocațiilor
Sursa foto: Hepta

„În momentul în care vom lua o decizie, o vom face publică. La ora actuală suntem în evaluarea posibilităților efective de a susține o creștere a alocațiilor. Ce pot să vă spun sigur, vom crește alocațiile. Chiar ne-am gândit la un mecanism de creștere a alocațiilor care să permită o creștere în mai multe etape”, a spus Ludovic Orban.

„Procentul efectiv de creștere al alocațiilor și ritmul de creștere depind de prognozele pe care le facem”, a mai precizat premierul. 

„Am avut o discuție în analiza pe care am făcut-o. Să păstrăm sensul legii, dar să realizăm în etape, în funcție de resursele pe care le avem. Evaluarea resurselor pe care le avem e în curs de finalizare”, a mai spus premierul Ludovic Orban. 

„Cert e că vom crește alocațiile copiilor”, a concluzionat premierul Orban, potrivit DCNews. 

Potrivit CCR, alocațiile copiilor trebuie dublate de la 1 august

Curtea Constituțională a decis la începutul lunii iulie că alocațiile copiilor trebuie dublate de la data de 1 august, respingând astfel sesizarea Guvernului. Decizia este definitivă și general obligatorie. Guvernul ar putea fi dat în judecată de părinți retroactiv pentru toate aceste luni în care dublarea alocațiilor a fost suspendată.

Întrebat însă când se vor dubla alocațiile, premierul Ludovic Orban a avut un răspuns halucinant. 

”Nu există resursele financiare pentru a dubla alocațiile”

”Împreună cu Ministerul Muncii, cu Ministerul Finanțelor, analizăm variantele pe care le avem la dispoziție și vom adopta o variantă care să ducă la creșterea alocațiilor, dar sigur nu la dublarea imediată pentru că, sigur, nu există resursele financiare necesare pentru a dubla alocațiile. Avem maximum două săpămâni să adoptăm această situație” a declarat Ludovic Orban. 

Alocaţiile ar fi trebuit mărite de şapte luni, când nu era încă vorba de o criză economică sau sanitară. Asta reiese din decizia dată de CCR, care a declarat neconstituţională ordonanţa prin care Guvernul amânase termenul de majorare pentru 1 august.

Specialiştii spun că Guvernul trebuie acum să plătească alocaţiile mărite retroactiv, în caz contrar părinţii pot da Executivul în judecată. 

”Trebuie să spunem că în prezent cuantumul alocat este de 300 de lei pentru copiii sub doi ani, cu dizabilități pâna la 3 ani, 150 lei pentru copiii între 2-18 ani, tinerii care depășesc 18 ani și își continuă studiile într-o unitate de profesională, până la terminarea acestuia. 

×
x close