El a declarat că în publicul din Piaţa Unirii din Iaşi au existat şi "agitatori", unii dintre aceştia fiind membri ai unor galerii de echipe de fotbal.
"Să ştiţi că ne aşteptam. Au fost două grupuri acolo, unul dintre ei cu agitatori, inclusiv din galerii de fotbal. Asta e! E o atmosferă mai colorată", a afirmat Orban.
La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a spus că manifestările ostile de la Iaşi arată că "în România avem o democraţie vie".
"Sunt foarte bucuros că în România avem o democraţie vie, care se manifestă şi într-o zi aşa frumoasă, cum este astăzi. Nu ne-am supărat absolut deloc. Fiecare român are dreptul la opinia lui şi cred că în ansamblu lucrurile merg şi aici, pentru Iaşi, din ce în ce mai bine", a spus Iohannis.