Premierul Ludovic Orban a anunţat că Ministerul Sănătății se numără printre instituțiile care urmează să beneficieze de o suplimentare la finanțare.
Orban: 1 miliard euro pentru Ministerul Sănătății
''Vor exista creşteri la câteva ministere. În primul rând Ministerul Sănătăţii. Va fi o creştere de cel puţin 1 miliard care evident este o creştere necesară pentru a face faţă creşterii cheltuielilor sistemului de sănătate în lupta anti COVID.
De asemenea vom avea o creştere la Investiţii, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.
Vom avea de asemenea o creştere la Ministerul Agriculturii, unde trebuie să finalizăm plăţile pentru despăgubirea fermierilor, ale căror suprafeţe au fost afectate de secetă. De asemenea, să suplimentăm pentru a susţine financiar câteva forme de sprijin ale fermierilor. Sunt principalele creşteri. Vom avea proiectul de ordonanţă în primă lectură la şedinţa de Guvern de mâine. Ministerul Economiei derulează mai multe programe pentru care are în momentul de faţă finanţarea asigurată'', a anunţat premierul.
Orban: Suplimentăm cu minim 500 milioane euro pentru IMM-uri
Deja am luat decizia de a suplimenta cu cel puţin 500 de milioane de euro finanţarea din Fonduri Europene pentru măsura 2 din pachetul sprjin pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii. Este vorba despre de capital de lucru. Am avut foarte multe cereri, mai multe cereri decât ne-am fi aşteptat şi pentru a putea răspunde acestor cereri şi a putea face plăţi pentru cât mai mulţi beneficiari care au solicitat grantul pentru capital de lucru, vom asigura resurse financiare suplimentare de minim 500 de milioane de euro din Fonduri Europene. Va exista o reconstituire a fondului de rezervă al Guvernului. Suma va fi necesară pentru echilibrarea bugetelor locale la final de an (...)
Orban: Bani pentru personele cu dizabiltăţi
Vom echilibra bugetele locale, astel încât să asigurăm resursele pentru plata salariilor asistenţilor personali ai persoanelor cu dizabiltăţi pentru cheltuieli de funcţionare pentru care nu au existat în mod evident resurse. Dacă au avut bani, dar i-au cheltuit pe alte lucruri decât pentru cheltuielile de funcționare, adică plata salariilor și a cheltuielilor de funcționare, nu le vom aloca bani, și doar aceia care întradevăr, din cauza reducerilor veniturilor la bugetul local, nu au avut resurse pentru cheltuieli de funcționare
Orban despre strategia de vaccinare
Strategia noastră de vaccinare va fi în conformitate cu toate recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cu bunele practici de la nivel european, cu recomandările instituţiei care coordonează procesul de vaccinare la nivel european. Vor veni cantităţi de vaccin în mai multe etape şi atunci va exista o prioritizare. Aici sunt nişte reguli pe baza cărora se fac ordinele de priorităţi. Din punctul meu de vedere, angajaţii în sectorul public nu reprezintă o prioritate. Pot în anumite sectoare cheie, anumiţi angajaţi, sectoare vitale ale economiei, să fie necesară vaccinarea lor, dar nu în cazul tuturor angajaţilor din sectorul public'', a declarat premierul Ludovic Orban.