Antena 3 CNN Actualitate Lucrurile în spitalul groazei au rămas la fel după ancheta Ministerului Sănătăţii. "Au venit, au dat câteva amenzi şi au plecat"

Lucrurile în spitalul groazei au rămas la fel după ancheta Ministerului Sănătăţii. "Au venit, au dat câteva amenzi şi au plecat"

O.P.
<1 minut de citit Publicat la 06:11 11 Dec 2013 Modificat la 06:11 11 Dec 2013
Lucrurile în spitalul groazei au rămas la fel după ancheta Ministerului Sănătăţii. &quot;Au venit, au dat câteva amenzi şi au plecat&quot;
Medicii din spitalul Ploieşti, care se află de mai multe săptămâni în centrul unui adevărat scandal, nu sunt mulţumiţi de rezultatul controlului făcut de Ministerul Sănătăţii. 

Doctorii s-au solidarizat şi spun că reprezentanţii ministerului au venit, au văzut, au dat câteva amenzi şi au plecat, lăsând lucrurile exact la fel cum erau.

Mai mult, medicii sunt revoltaţi că soluţiile oferite de guvernanţi aruncă o presiune şi mai mare pe umerii lor, fără să rezolve în niciun fel situaţia dezastruoasă a spitalului.

Raportul făcut de Ministerul Sănătăţii îi nemulţumeşte pe medicii Spitalului de Urgenţă Ploieşti, care susţin că inspecţia de la Bucureşti nu a rezolvat niciuna dintre problemele sesizate de ei

Medicii s-au solidarizat cu colegii care au fost sancţionaţi, în condiţiile în care unii dintre aceştia şi-au asumat responsabilităţi suplimentare, doar pentru a permite tratamentul bolnavilor într-un spital în care fondurile sunt întotdeuna cu mult sub limita de supravieţuire.

Medicii acuză ministerul că nu face nici o referire la relaţia spitalului cu Casa Naţională de Asigurări, care nu decontează cheltuielile pentru zeci de mii de bolnavi. Din acest motiv managerii de spital sunt nevoiţi să cheltuie de 10 ori mai mult decât ceea ce primesc pentru pacienţi.

×
x close