Antena 3 CNN Actualitate Spectacole și acces gratuit la muzeele din țară de Ziua Culturii Naționale. Lucian Romașcanu: ”Avem o datorie sacră”

Spectacole și acces gratuit la muzeele din țară de Ziua Culturii Naționale. Lucian Romașcanu: ”Avem o datorie sacră”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:13 13 Ian 2022 Modificat la 10:16 13 Ian 2022
ziua-culturii-nationale
Spectacole și acces gratuit la muzeele din țară de Ziua Culturii Naționale Sursa foto: Facebook/Opera Națională București

Cu acest prilej, Ministerul Culturii organizează în data de 15 ianuarie, începând cu ora 19.00, alături de Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, Opera Națională București și Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, un eveniment care va aduce pe scena TNB artiști ai instituțiilor menționate, precum Diana Decuseară, Ghenadie Gâlcă, Iurie Focșa, Aliona Triboi, Oana Pellea, Mariana Mihuț, Maia Morgenstern, Horațiu Mălăele, soprana Teodora Gheorghiu, mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Daniel Magdal sau baritonul Iordache Basalic.

Programul include și proiecția a două filme care prezintă istoria Teatrului Național din Chișinău și pe cea a Operei Naționale București (ambele instituții aflându-se în an centenar), un recital de poezii ale lui Mihai Eminescu și un concert al Orchestrei ONB. De asemenea, în foaierul TNB va avea loc o expoziție de artă, prin implicarea ArtSafari, printre lucrările expuse regăsindu-se opere ale pictorilo Nicolae Tonitza și Nicolae Grigorescu.

Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită și în instituțiile aflate în subordinea Ministerului Culturii, care vor organiza evenimente atât cu prezență fizică, cât și în format online. 

Lista completă a evenimentelor organizate de Ziua Culturii Naționale în întreaga țară poate fi consultată aici.

„Avem o datorie sacră. Aceea de a ne onora personalitățile, operele de artă și patrimoniul național. Îi încurajez pe români, de la cei mai tineri până la cei mai vârstnici, să continue să își respecte istoria, identitatea națională și tradițiile, pentru că acestea reprezintă singura carte de vizită care nu își va pierde nicicând valoarea. La mulți ani!”, a transmis Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu.

Ziua Culturii Naționale a fost stabilită prin Legea Nr. 238 din 7 decembrie 2010, în mod semnificativ la data de 15 ianuarie. În această zi, în urmă cu 172 de ani, s-a născut poetul Mihai Eminescu.
 

×
x close