Antena 3 CNN Actualitate Lucian Bode: Drogurile distrug vieţi. Am solicitat tuturor structurilor mai multă implicare

Lucian Bode: Drogurile distrug vieţi. Am solicitat tuturor structurilor mai multă implicare

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 13:17 26 Iun 2022 Modificat la 13:17 26 Iun 2022
lucian bode
Lucian Bode: Drogurile distrug vieţi. Am solicitat tuturor structurilor mai multă implicare Sursa foto: Antena 3

"Astăzi, de Ziua Internaţională Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri, vreau să trag încă o dată un semnal de alarmă cu privire la aceste fenomene care distrug vieţi, dezbină comunităţi, subminează modernizarea şi evoluţia statelor! Am solicitat tuturor structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne mai multă implicare şi eficienţă atât în activităţile de combatere, cât şi în cele de prevenire.

Faţă de întreg lanţul care întreţine acest flagel, dar şi faţă de acei reprezentanţi ai instituţiilor statutului care se dovedesc complici nu trebuie să existe niciun fel de toleranţă", a afirmat ministrul, duminică, în mesajul său.

Razie de amploare pe străzile Capitalei! Mai mulţi şoferi au fost prinşi drogaţi sau băuţi la volan

Potrivit lui Bode, activităţile de identificare, depistare şi apoi de tragere la răspundere trebuie intensificate, iar toate eforturile instituţiilor în acest sens trebuie susţinute şi consolidate.

"Am subliniat, întotdeauna, importanţa prevenirii consumului şi traficului ilicit de droguri, iar Ministerul Afacerilor Interne a desfăşurat campanii de informare şi conştientizare cu privire la riscurile pe care le implică aceste comportamente nocive", susţine reprezentantul MAI.

Tineri prinşi cu droguri la festivaluri organizate în Prahova

"Instituţiile fac eforturi considerabile în acest sens, însă doresc să subliniez că este nevoie de un efort comun în care trebuie să ne implicăm cu toţii: factori de decizie din ministere, structuri specializate din sistemul poliţienesc şi judiciar, specialişti anti-drog, profesori şi părinţi", a mai arătat ministrul. 

×
x close