„Din păcate, avem 4 victime și transmit pe această cale condoleanțe familiilor victimelor." a spus Lucian Bode la Antena 3.
"În acest moment, 43 de pacienți sunt relocați la alte spitale și 60 au fost relocați în incinta Spitalului Matei Balș. Nu mai avem persoane în stare critică. Sigur, toate persoanele spitalizate acolo erau infectate cu COVID-19.
Incendiul a fost lichidat, planul roșu a fost dezactivat în acest moment. Se desfășoară o anchetă. Așteptăm să vedem rezultatele anchetei declanșate, imediat ce colegii noștri pompieri vor finaliza toate procedurile.
Toată clădirea a fost afectată de fum“.
Lucian Bode: Au fost patru saloane afectate la parter însă toată clădirea a fost afectată de fum. Acesta a fost motivul pentru care au fost evacuați toți pacienții
"Noi de la ora 5:05 când s-a primit primul apel și până la ora 5:14 minute când s-a activat planul roșu, pompierii au anunțat foarte rapid, prompt și au limitat producerea unei catastrofe.
Nu am informații că ar fi personal medical intoxicat cu fum.
Cei mai mulți dintre cei internați la Matei Balș sunt în stare medie spre critică. Este o evoluție într-o dinamică pe care noi o urmărim și. comunicăm public de îndată ce avem date noi." a mai spus Ministrul Bode.
Incendiu puternic la Institutul Matei Balș! 4 persoane și-au pierdut viața și peste 100 de pacienți infectați cu COVID-19 au fost evacuați
Un incendiu puternic a avut loc în această dimineață la un pavilion al spitalului Matei Balș din Capitală, pacienții fiind evacuați. Potrivit șefului DSU, trei persoane au fost găsite carbonizate, iar un alt pacient și-a pierdut viața după minute bune de resuscitare.
Incendiul a avut loc la parterul unui corp de cladire, în care se aflau în jur de 100 de persoane, conform reprezentanților spitalului.
Pompierii spun că au fost degajări mari de fum.
La fata locului au acționat ambulanțe, autospeciale, un spital mobil și unități de descarcerare. Salvatorii au acționat echipați conform protocolului COVID.
Pompierii spun că pacienții răniți au fost preluați de ambulanțe și transportați la alte spitale.
Raed Arafat: Vreau să transmit condoleanțe
”În primul rând vreau să transmit condoleanțe pacienților care, din păcate, și-au pierdut viața. Vorbim de 4 persoane. Trei găsite, ulterior, după ce s-a degajat fumul, carbonizate, și unul care a fost resuscitat, dar fără reușită.
La ora 05:05 a fost apelul la 112, la ora 05:13 a fost primul echipaj sosit care a anunțat care este situația. Au fost trimise de la început mai multe echipaje.
La ora 05:14 a fost declanșat planul roșu și au fost mobilizate mai multe forțe din partea ISU, SMURD, din partea Spitalului Floreasca pe linie medicală, din partea serviciului de Ambulanța și bineînțeles din partea Poliției și Jandarmeriei Care au asistat și ei la intervenție”, a declarat Raed Arafat.