"Am cerut un raport. Aceste imagini nu sunt de conceput - să vezi polițiști îmbrâncindu-se cu jandarmi. Dialogul este soluția pentru revendicările sindicale.
Lucian Bode: Liderii de sindicat ai polițiștilor au avut comportament de ultrași
Însă nu pot accepta să se treacă peste anumite limite și să se ajungă ca doi reprezentanți ai polițiștilor - cei care au fost sancționați - să îndemne la nerespectarea legilor, să ridice gardurile, să se îmbrâncească cu jandarmi.
Acest comportament este de lideri de galerie, de ultras, nu de lider de sindicat. Așa ceva nu accept. Este de nepermis să punem două instituții, Poliția și Jandarmeria în astfel de situații.
Vreau să spun foarte clar: acolo Jandarmeria și-a făcut datoria. Nu i-a provocat. Au fost sancționați contravențional cei care au îndemnat la nerespectarea legii și au folosit materiale pirotehnice. Parcă erau la un meci de fotbal. Dar erau la poarta Palatului Cotroceni. Poți să protestezi cât vrei în limitele legii. Nu voi fi însă niciodată de acord ca instituții fundamentale ale statului să fie târâte în astfel de dispute.
Lucian Bode: Doar 10-15 din 100 de protestatari erau polițiști
Ați văzut titlurile - 'Jandarmii i-au bruscat pe polițiști' sau 'Jandarmeria și Poliția se confruntă la Palatul Cotroceni'. Așa ceva este inadmisibil.
Acolo au fost aproximativ 100 protestatari. Din cei 100, 10-15 au fost reprezentanți ai polițiștilor, restul au fost din alte structuri - penitenciare, grefieri etc.
Mesajul meu este: 'Nu duceți instituții fundamentale ale statului român în astfel de dispute. Nu voi tolera astfel de acțiuni!'", a spus ministrul de interne, joi seară, la Antena 3.
Ministrul a comentat și apariția în spațiul public a unui document despre care sindicatul Europol susține că instituie obligativitatea planului de amenzi pentru polițiști.
Lucian Bode: În timpul mandatului meu nu va exista un plan de amenzi
Lucian Bode nu a negat existența respectivului document însă a negat că acesta ar institui un plan de amenzi.
"În timpul mandatului meu nu va exista un plan de amenzi. În primele zile de mandat, pentru că urmau sărbătorile, am cerut structurilor din subordine să mobilizeze oameni în teren pentru a preveni. Scopul nostru nu este de a sancționa cetățeni, ci de a limita propagarea pandemiei și de a preveni.
Scopul acelui document este acela de a constata ce procent au activitățile de prevenție.
Trebuie mers pe prevenire. Când ai 70% amenzi și 30% prevenție te raportezi într-un fel. Altfel te raportezi când ai 60% prevenție și 40% amenzi", a spus ministrul de interne în cadrul emisiunii Decisiv.