În opinia lui Virgil Popescu, liberalizarea ar trebui să îi determine pe cei doi mari furnizori să micșoreze prețul și să nu mai abuzeze de poziția lor pe piață.
”O reducere de cel puțin 10-15% a prețului la populație va trebui să se întâmple. Că nu va fi cu 1 iulie, că va fi cu 15, cu 1 august, dar va trebui să se întâmple, pentru că nu putem merge așa. Vă asigur și asigur toți românii că avem pârghiile necesare la nivelul Guvernului să facem acest lucru dacă în continuare observăm că se abuzează de poziția dominantă în piață. Consiliul concurenței este pregătit, ANPC-ul este pregătit, ANR-ul este pregătit, noi, Ministerul, suntem pregătiți și o să intervenim dacă va fi cazul”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Economiei.
Asociația Energia Inteligentă a anunțat, în premieră la Antena 3, faptul că va depune o petiție prin care companiile care furnizează gaze să fie forțate să ofere prețuri mai mici oamenilor. Decizia a venit odată cu liberalizarea prețului la gaze, care va aduce economii enorme în buzunarele românilor, spun specialiștii.
”Deja am depus această petiție, este vorba despre o petiție pe care am determinat-o ca urmare a faptului că cei doi mari furnizori, în pozițiile exprimate ieri, au spus foarte clar că sub nicio formă nu vor reduce prețul la gazele naturale, deși prețul de achiziție a scăzut foarte mult”, a declarat Dumitru Chisăliță, președintele asociației Energia Inteligentă.