După autodenunțul lui Sebastian Ghiță, Laura Codruţa Kovesi mai primește o lovitură. Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR), din Cluj Napoca, confirmă plagiatul șefei DNA.
Într-un comunicat de presă, asociaţia solicită "retragerea imediată a titlului de doctor în drept acordat prin fals procuroarei şi sancţionarea drastică şi exemplară a tuturor persoanelor care au contribuit la măsluirea şi la ascunderea unor probe evidente cu scopul favorizării făptaşei".
Potrivit siteului plagiate.ro, Kovesi s-ar fi inspirat fără a menţiona autorii originali din următoarele lucrări:
”1. DRAGOMAN, Ion şi CIOROBEA, Aurel-Mihail. Lupta societăţii organizate împotriva criminalităţii organizate. Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I". nr. 2/2007, p. 7-25.
2. MATEUŢ, G., RUDICĂ, T., PETRESCU, V.E., ONU, N.S., DUBLEA, A., LUCA, S., IOVU, D., TĂRNICERIU, R.D., GAFTA, G.L., LUCA, C., PRUNĂ, R.A., Traficul de fiinţe umane – infractor, victimă, infracţiune. Iaşi: Asociaţia Alternative Sociale. 2005.
3. ALBU, Petru. Crima organizată în perioada de tranziţie – o ameninţare majoră la adresa securităţii internaţionale. Bucureşti: Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. 2007”.
Asociația Grupul pentru Reforma si Alternativa Universitară este un ONG clujean, fondat de mai mulți profesori universitari, care militează pentru o reformă completă a învățământului.
De celaltă parte, șefa DNA susține că teza sa de doctorat îi aparține în totalitate și că nu a plagiat, menționând că afirmațiile defăimătoare ale 'persoanelor cercetate de DNA' au făcut obiectul sesizărilor înaintate Consiliului Superior al Magistraturii.
"În situația în care este depusă o sesizare de orice natură (denunț, autodenunț, plângere), este obligația procurorilor să verifice și să clarifice, în raport cu prevederile legii, toate aspectele sesizate și să dispună măsurile legale. Cu referire la teza de doctorat 'Combaterea crimei organizate prin dispoziții de drept penal', țin să precizez că aceasta este o lucrare care îmi aparține în totalitate și că nu am plagiat", afirmă Kovesi.
Șefa DNA reiterează că încă din 2012 a precizat că nu a plagiat, de la prima apariție în spațiul public a 'afirmațiilor denigratoare de acest tip'.
"Afirmațiile defăimătoare ale persoanelor cercetate de DNA, de o vehemență fără precedent în acest an, au făcut obiectul sesizărilor înaintate Consiliului Superior al Magistraturii, care a constatat că acestea aduc atingere prestigiului și credibilității magistraților. Mai mult decât atât, în raport cu luările de poziție anterioare ale lui Ghiță Sebastian Aurelian, în care a făcut alegații cu privire la investigațiile penale desfășurate de procurori, DNA a sesizat în acest an atât pe procurorul general al Parchetului de pe Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și Consiliul Superior al Magistraturii", mai susține Kovesi.