Lovitură pe final de an pentru procurorul general, Augustin Lazăr. Consiliul Superior al Magistraturii și-a motivat decizia prin care a admis că Augustin Lazăr a încălcat codul deontologic, atunci când a folosit expresia „inculpaţi de rang înalt”.
CSM arată că există indicii de încălcare a codului deontologic când Augustin Lazăr a folosit formularea „inculpaţi de rang înalt”, deoarece a fost exprimată la plural deşi, aşa cum a spus el, s-a referit doar la fostul ofiţer SRI,Daniel Dragomir, care a chemat procurorii la audieri în Comisia parlamentară.
„Respectarea limitelor impuse de această obligaţie de rezervă (de exprimare a magistraţilor, n.r.) nu poate conduce la o îngrădire necondiţionată a libertăţii de exprimare, CEDO afirmând în jurisprudenţa sa că un nivel ridicat de protecţie a libertăţii de exprimare, care este asociat cu o marjă de apreciere restrânsă a autorităţilor, va fi, în mod normal acordat în cazul în care afirmaţiile au legătură cu un subiect general de interes precum funcţionarea sistemului judiciar. (...) S-a apreciat că trebuie să se ţină seama de toate circumstanţele concrete în care au fost făcute afirmaţiile, precum şi de calitatea specifică pe care o are domnul Augustin Lazăr, şi anume procuror general al PÎCCJ”, arată motivarea plenului CSM, la decizia pronunţată în 3 decembrie.
În motivare mai este subliniat şi articolul din cod ce impune rezervă în exprimarea magistraţilor - articolul 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor: „Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi în societate”.
Potrivit documentului, plenul CSM a apreciat că declaraţiile publice ale lui Augustin Lazăr au vizat opinia procurorului general cu privire la situaţia procurorilor invitaţi la audieri în faţa Comisei Comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi „au fost efectuate în acord cu rolul Ministerului Public în societate, în concordanţă cu dispoziţiile art. 131 alin. 1 din Constituţia României”.
Cu toate acestea, motivarea arată că Lazăr a explicat că formularea „inculpaţi de rang înalt” se referea la un fost ofiţer SRI care chema la audieri procurori.
„După cum rezultă din adresa nr. 256/c/2018 a PÎCCJ din data de 5.02.2018, ataşată la lucrarea Secţiei pentru procurori nr. 13044/2018, domnul procuror general, Augustin Lazăr, a precizat că afirmaţia „inculpaţi de rang înalt ” vizează solicitările de audiere într-o comisie parlamentară făcute de un ofiţer superior în rezervă din cadrul SRI, trimis în judecată de DNA şi condamnat de instanţa de fond”, arată sursa citată.
Este vorba despre fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, condamnat în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti la 1 an de închisoare cu suspendare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii.
„De asemenea, plenul CSM constată că formularea utilizată „infractori de rang înalt” privea, în fapt, astfel cum admite chiar domnul procuror general, un ofiţer superior în rezervă din cadrul SRI, condamnat în primă instanţă (dosarul nr. 2283/3/2015 al Tribunalului Bucureşti), care nu era membru al Comisiei Comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. Plenul CSM (...) consideră că etichetarea membrilor unei Comisii parlamentare prin utilizarea de către procurorul general al PÎCCJ a termenului la plural - inculpaţi, când, în fapt, era un ofiţer superior în rezervă din cadrul SRI, condamnat penal în primă instanţă, constituie împrejurări ce ar fi trebuit asimilate indiciilor privind încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi analizate corespunzător”, mai arată motivarea membrilor CSM.
„Plenul constată că ar putea exista indicii privind încălcarea normelor de conduită (...), motiv pentru care apreciază că se impune revocarea hotărârii Secţiei pentru procurori pe motive de oportunitate”, mai spune documentul.
În data de 3 decembrie, plenul CSM a admis, contestaţia Inspecţiei Judiciare faţă de decizia Secţiei pentru procurori care a decis că Augustin Lazăr nu a încălcat codul deontologic al magistraţilor când a folosit formularea „inculpaţi de rang înalt”. Plenul a arătat că există indicii privind încălcarea codului deontologic.