Senatorul Ecaterina Andronescu a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Oradea, că Inspectoratul Şcolar Bihor sau Ministerul Educaţiei ar trebui să obţină o opinie juridică valabilă în cazul elevilor eliminaţi din Bacalaureat de la Ştei, 12 dintre ei obţinând suspendarea eliminării prin Tribunalul Bihor – anunță AGERPRES.
‘Suspendarea procesului verbal prin care li se interzice elevilor continuarea procesului de intrare în cariera profesională, deci obţinerea diplomei de bacalaureat şi intrarea spre universităţi, este un lucru care nu clarifică definitiv problema. Suspendarea înseamnă doar o aprobare pe formă, nu şi judecarea pe fond. S-ar putea ca atunci când instanţa judecă pe fond, decizia să fie de menţinere a sancţiunii sau de ridicare a sancţiunii. De aceea eu cred că este nevoie în acest moment de o opinie legală care să clarifice pentru Inspectoratul Şcolar transferarea către beneficiari a adeverinţei sau nu. Pentru că în situaţia în care instanţa decide să se menţină sancţiunea şi elevul a obţinut adeverinţa şi a dat admitere, ce se întîmplă? Este un lucru, fără îndoială, greu de acceptat. Nu ne putem juca niciodată cu destinul unui copil’, a afirmat Andronescu.
Preşedintele Comisiei de educaţie din Senat consideră că este nevoie de o opinie legală care să clarifice inspectoratului şcolar ce are de făcut în etapa următoare, deoarece este momentul cel mai dificil.
Mai multe, pe
voceatransilvaniei.ro.